"Dacă aș fi avut propriul proiect politic, nu i-aș fi permis lui Plahotniuc să ajungă la putere". Opinia lui Veaceslav Platon despre "adevăratele reguli ale businessului în Moldova". Partea 1

În ciuda faptului că, din 2021, omul de afaceri, milionarul, fostul deținut, anunțat din nou în căutare, Veaceslav Platon, se află la Londra, el nu încetează să vină cu o reacție la toate evenimentele care au loc în Moldova și își exprimă opinia vizavi de aproape fiecare dintre ele. Seria de interviuri cu Platon, realizate de jurnalista Natalia Morari, se intitulează "Adevăratele reguli ale businessului în Moldova". În aceste discuții, omul de afaceri moldovean vorbește deschis despre întîmplările din viața sa.

Noi.md publică interviul cu omul de afaceri moldovean Veaceslav Platon nu din cauza simpatiei pentru această persoană foarte controversată, ci doar pentru a atrage atenția autorităților și a publicului larg asupra unor fapte relatate de V. Platon, a căror veridicitate este greu de pus la îndoială.…

Prima parte este dedicată carierei sale și prăbușirii acesteia. Iată ce a spus Veaceslav Platon.

De ce nu a devenit pianist

Pînă la 17 ani am locuit în Căușeni și visam să devin pianist. Mi-am dorit foarte mult să merg la Conservator, mă antrenam mult și îmi doream foarte mult să-mi leg cariera, viața de muzică. Mama m-a înscris pentru început la școala muzicală, la acordeon, pentru că nu erau locuri la pian. Am învățat acordeonul timp de doi ani și apoi în ani am studiat pianul.

Într-o zi, eram împreună cu mama în vacanță în Crimeea și întîmplător am făcut cunoștință cu o familie din Sankt Petersburg, Leningrad în acel moment. Nenea Iura era candidat în științe tehnice, proiecta submarine nucleare. Și eu tot timpul jucam cu el șah. Eu aveam două pasiuni: pianul și șahul. Și el mă întreabă: "Cine vrei să devii?". Eu spun: "Eu cînt la pian și vreau să devin pianist". El spune: "Ascultă, tu ai auz muzical perfect?". Eu spun: "Nu, dar voi munci din greu pentru asta". El spune: "Tu trebuie să înțelegi că oamenii ca tine, dar cu auz perfect, de asemenea vor munci și ei oricum te vor depăși, pentru că această calitate este dată de natură și nu o poți înlocui cu nimic și nu poți concura cu ea. Iar în muzică, doar primii reușesc. Toți ceilalți, care sînt măcar cu o jumătate de tonalitate mai răi, se duc la fund. Nu mai prezintă interes nimănui. Și, în orice caz, cel mai probabil, îți vei încheia cariera într-un pub". Și eu înțeleg că el avea absolută dreptate și că astăzi m-aș fi înfipt în acest zid, pierzînd foarte mult timp, resurse, absolut epuizat și ar fi trebuit să revin și să încep această călătorie iar și iar. El mi-a spus: "Slava, tu ai abilități matematice excelente, o minte ageră, trebuie să te dezvolți în științele sociale sau în orice altceva".

Cum a început să facă afaceri

Eram încă în Uniunea Sovietică. Desigur, m-am dus să mă înscriu la facultate la Moscova. Și, desigur, la MGIMO! Dar acolo am făcut cunoștință cu niște băieți, mișcarea cooperativă era deja în toi și pînă la examenele MGIMO nici n-am ajuns. Pur și simplu mi-am dat seama că aici există o mulțime de oportunități. Eu vedeam cum băieții la un colț cumpărau, iar la celălalt colț vindeau și cîștigau dintr-o dată cît un salariu de-al mamei mele pentru 10 ani.

Da, cu mama trăiam foarte sărac, mereu economiseam și niciodată nu ne ajungeau bani. Dar aici am înțeles că totul este atît de simplu: aici ai cumpărat, aici ai vîndut și primești bani nebuni. Eu, desigur, am încercat să mă implic în toate aceste istorii, deoarece consideram că este păcat să treacă toate acestea pe lîngă mine și să nu particip.

Ne ocupam cu cumpărare-vînzare, speculații. În principiu, cu aceasta au început aproape toți antreprenorii din fosta Uniune Sovietică. Era foarte ușor. Pentru aceasta nu trebuia să ai anumite superputeri. Trebuia doar să cunoști două acțiuni. În primul rînd: aici ai cumpărat, acolo ai vîndut. Dar între ai cumpărat și ai vîndut trebuia să existe o diferență. Întrebare era care este acea diferență. Atît. Și iată noi ne ocupam cu acest lucru. Cumpăram vodcă de la uzina din Bălți și o duceam la Moscova, apoi au apărut niște granițe, acolo au început să stea vameșii, au început să spună că este nevoie de ștampila companiei pe facturi. Apoi s-au schimbat pașapoartele... Apoi banii au început să se schimbe în diferite țări, plățile nu erau efectuate între țări. Și noi ne adaptam mereu la situația în continuă schimbare, iar acest lucru se întîmpla peste tot. Nu pot să spun că aveam mai mult succes decît cineva sau eram mai bun decît cineva. Nu. În general, businessul era foarte primitiv.

În ceea ce privește Укрзалізниця, Căile Ferate Ucrainene, am început să-i furnizăm vagoane pentru pasageri și în această afacere am cîștigat destul de mulți bani și mă simțeam bogat.

Despre ce înseamnă pentru el să fie bogat

Aceasta înseamnă să-ți satisfaci nevoile zilnice, puțin mai mari decît zilnice, adică să nu te gîndești la bani, că mîine nu vei avea suficienți bani pentru ceva, că ai o dorință, dar nu o poți îndeplini. Nu vorbesc despre avioane, vapoare. Vorbesc despre dorințele umane firești. Cînd îți poți cumpăra o mașină care îți place, un apartament mai mult sau mai puțin bun, cînd nu te gîndești de unde să iei bani pentru reparație. Cred că aceasta înseamnă bogăție.

De ce este numit raider? Istoria cu Energoatom

Pe cine am capturat, atacat? Pe cine concret? Se vorbește despre compania ucraineană Energoatom, despre fabrica de sticlă din Moldova, apoi despre fabrica de zahăr... Să le luăm pe rînd, pentru că acestea sînt două afaceri diferite.

Energoatom este o istorie mare. La un moment dat, în sectorul energetic al Ucrainei au apărut neplăți pentru energia electrică și gaze. Acestea au apărut ca urmare a faptului că întreprinderile care au consumat energie electrică nu au achitat pentru aceasta. Și așa-numita plenitudine monetară a acestor datorii a ajuns la 15-20%. Companiile energetice au acumulat datorii, iar, în consecință, ele nu plăteau furnizorilor de echipamente, materii prime etc. Și se formase un cerc vicios: lor nu le plăteau întreprinderile, ei nu plăteau furnizorilor, care, în consecință, nu puteau plăti furnizorilor lor, era o criză a neplăților. În această criză a neplăților, era interesant de cumpărat datoriile. Și iată noi ne ocupam cu cumpărarea datoriilor companiilor energetice.

Nu pentru a recupera cu forța aceste datorii mai tîrziu, noi nu eram niște tipi cu bîte. Dar pentru a le recupera legal, prin adresarea în instanțe, negociere, ajungerea la anumite acorduri amiabile. În același timp, datoriile în sine erau incontestabile. Toate aveau acte de verificare. Adică, Energoatom recunoștea toate acestea, semna Actul de verificare.

Și în acel moment a apărut o situație în care era foarte ieftin să cumperi datoriile companiilor energetice care aveau active solide, inclusiv centrale nucleare, care oricum produc energie electrică, dar ele pur și simplu nu plăteau. Și inventau diferite scheme pentru a nu-ți plăti. Tu depui cerere în judecata ucraineană, primești decizia de încasare, vii la executorul judecătoresc și acesta nu-ți deschide proceduri de executare.

Deoarece Energoatom este o întreprindere de stat, vine o instrucțiune din partea Ministerului Justiției de a nu deschide proceduri de executare sau altceva. Ei aveau un truc - să depună cerere de faliment. Aceștia se înțeleg cu unul dintre micii creditori pentru suma de 100 de mii de grivne, acesta solicită falimentul lor și este inițiată procedura preliminară de faliment. Conform legilor Ucrainei, în această perioadă nu poți încasa, toate procedurile de executare sînt suspendate, adică niciun creditor nu poate recupera bani de la el. Și dacă, potrivit legii, toată această perioadă ar trebui să dureze maximum 30 de zile, atunci ei se înțelegeau cu judecătorul și această procedură dura un an – un an și jumătate și nimeni nu putea face nimic. A trecut un an și jumătate, au plătit acestui creditor-inițiator suma de 100 de mii de grivne și, în aceeași zi, un alt creditor cu 100 de mii de grivne, prin înțelegere, depune din nou cerere de faliment.

Și în acel moment era necesar să depășim cumva legal aceste obstacole, înțelegînd că nu aveam încotro. Și oamenii înțeleg că datoria este suspendată de trei ani. Și ei vin și spun, "băieți, cumpărați de la noi această datorie". De ce n-am încerca? Și am încercat...

În istoria cu Energoatom din Ucraina, ei foloseau schema cu falimentul pentru a nu oferi posibilități. Am început să ne gîndim cum să distrugem aceste scheme. Am început să căutăm pe teritoriile vecine, de exemplu, în Rusia. Energoatom cumpără careva echipamente de acolo, echipamentele ajung la el... Din moment ce am pus sechestru în Rusia, ne-am legalizat deciziile acolo. Lor nu le-a plăcut. Cum?! Noi aici am inventat o schemă ca să nu plătim nimănui, iar viclenii moldoveni au început să o ocolească. Și atunci au început să strige: "Raiderilor, ticăloșilor, priviți, cer de la noi datoriile! Nu se poate, sîntem în procedură de faliment, cum de și-au permis!". Apoi au mers mai departe, au făcut lobby în Rada Supremă pentru legea Nr. 2711, potrivit căreia toate datoriile erau înghețate pentru 10 ani.

Desigur, ne-am adresat în instanța moldovenească. Pentru că au reușit să transfere jurisdicția în Moldova. Energoatom vine la judecătoria Moldovei și spune: "Noi avem legea 2711, nu trebuie să plătim nimic timp de 10 ani. Totul este înghețat". Curtea moldovenească spune: "Dar aveți o datorie, iar legea dvs. nu funcționează pe teritoriul Moldovei". Și ei au considerat acest lucru drept un atac raider... Apoi am depus cerere împotriva Ucrainei la Curtea de Arbitraj de la Stockholm, în calitate de investitori, în temeiul Cartei Energiei, și am cîștigat împotriva Ucrainei din cauza acestei legi. Am arătat că aceasta este practic naționalizarea proprietății, a activelor. Am cîștigat, 4,5 milioane ne-au fost acordate în calitate de daune, nu datoria în sine.

De ce este numit raider. Istoria fabricii de sticlă

Acum despre fabrica de sticlă din Moldova (este vorba despre Fabrica de sticlă din Florești – n. red.). În 1997 am venit la Moldindconbank, acolo 60 la sută din credite erau expirate. Doi dintre partenerii mei, Valerian Mîrzac și Anatolii Boțorovski, erau acționari acolo, 2-3 la sută. La un moment dat a fost anunțată o emisiune de 7 milioane cu un capital de 4 milioane și ei m-au convins să particip la capital. Am participat la această emisiune, am schimbat conducerea în 4 luni și cînd ne-am uitat cum stau lucrurile acolo, ne-am îngrozit. Adică, banca era practic în faliment. 40% din obligații le avea față de Banca Națională din toate fondurile acumulate, din toate pasivele, iar 60% din împrumuturile în active erau expirate și încă către întreprinderi precum Alfa, Electromașina, Zorile, Piele, Selhozmaș.

Noi înțelegeam că acum trebuie să ne concentrăm și să facem tot posibilul pentru a returna aceste credite.

Întregul succes al băncii se bazează pe capacitatea de a rambursa împrumuturile restante. Dacă nu știi să faci acest lucru, mai devreme sau mai tîrziu banca ta va intra în faliment. Principalul parametru al succesului unei bănci este ponderea creditelor restante în portofoliul de credite. Dacă aceasta depășește 10%, încep problemele.

Acum despre fabrica moldovenească de sticlă. Au luat credite, nu aveau cu ce le rambursa. Nu aveau venituri suficiente. Compania era neprofitabilă. Au intrat în faliment, mulți creditori, inclusiv la Moldindconbank. Creditorii vin și spun: "Băieți, trebuie să mai investiți niște bani și compania va înflori". Am ajuns la conducerea băncii, ne-am uitat ... nu voiam s-o pierdem. Acolo aveam datorii în sumă de 10-15 milioane. Și ar trebui să investim încă 10 pentru a fi totul bine. Nea-u convins, am investit și am pierdut. Fabrica a dat faliment ca fiind ineficientă, a pierdut concurența cu fabrica de sticlă din Chișinău, unde existau echipamente noi, cuptoare mai bune, mai economice. Cine a cîștigat din asta? Nimeni! Am pierdut cu toții. Ce fel de atac raider este aici?

Despre punctul culminant al activității financiar-bancare

Era în anii 2013-2015. În 2013, eu și partenerii mei controlam 65% din piața bancară din Moldova. Este vorba despre Victoriabank, Moldindconbank și Moldova-Agroindbank. Și acestea au fost cele mai de succes, cele mai eficiente bănci. Nimeni, în niciuna dintre aceste bănci, chiar și în perioada lui Plahotniuc, chiar și cînd eram la închisoare, nu a putut găsi nici un furt, nici un leu furat. La Moldindconbank nu am primit dividende de 10 ani, deloc. Moldova-Agroindbank se certa mereu cu acționarii minoritari pentru a reduce dividendele. Cu toții am lucrat pentru capitalizarea băncii. Am luat Moldindconbank în 1997, atunci activele constituiau 300 de milioane de lei, iar cînd ne-a fost luată în 2016, activele ei atingea 18 miliarde de lei. De 60 de ori mai mult.

Iubeam ceea ce făceam, ne-am dedicat cu adevărat, am cheltuit foarte mult timp, mijloace, banii noștri și cred că am creat cel mai puternic holding bancar din țară.

Am lucrat mult în sectorul bancar atît al Ucrainei, cît și al Rusiei și nimeni de acolo nu putea crede că astfel de structuri ca ale noastre, din Moldova, sînt absolut curate și nu sînt solduri desenate. Ei se uitau la soldurile noastre și nu credeau că totul era absolut curat. În general, acei acționari care acum ar fi acționari, eu îi consider hoți. Au ajuns la Moldindconbank și la Moldova-Agroindbank, dar nu au spus niciodată nici un cuvînt rău despre starea băncilor.

De ce a pierdut totul

Principala mea greșeală a fost că am făcut afaceri în Moldova. Căci eu cîștigam întotdeauna bani în Ucraina și în Rusia. 97 la sută din bani i-am cîștigat în Ucraina și Rusia. Iar în Moldova am investit și am convins și partenerii să investească în Moldova. Și am devenit prea mari. Și acest lucru ne-a distrus. Vreau să existe o înțelegere absolut clară că nu figura mea a fost cauza a ceea ce s-a întîmplat (este o concluzie ciudată, dacă pornim de la faptul că în Ucraina și Rusia Platon este declarat persona non-grata - n. red.).

În 2009, cînd am fost ales deputat, pînă atunci fusesem declarat preliminar în căutare - de Interpol, autoritățile moldovenești. Am venit în Moldova, am fost ales deputat și toate dosarele s-au oprit imediat. Și nu pentru că am uns pe cineva. Nu era nevoie să ungi acolo. Acolo existau așa niște scheme prostești de urmărire penală, care ulterior s-au dezvoltat. Un bărbat din Hîncești a spus că a fost la Kiev și eu i-am propus să participe la un fel de schemă criminală în care el va fi director și va primi mulți bani. Și el a venit la autoritățile moldovenești, a venit cu un autodenunț și a povestit acest lucru. A fost inițiat un dosar penal, am fost dat în căutare. Bărbatul într-adevăr era dintr-un sat din raionul Hîncești. Dar eu nu-l cunoșteam deloc. El nu m-a văzut niciodată, nici eu pe el. El nici în Ucraina nu se afla la acea vreme. Aberații prostești. De aceea, totul s-a oprit repede acolo.

Și iată cînd am venit în Moldova, atunci controlam Moldindconbank, mi-am spus: "Gata cu afacerile în Moldova. Este banca, lasă să fie. Atît! Nu te băga nicăieri, nu face nimic, vei fi deputat și atît!". Încă atunci hotărîsem că nu voi locui în Moldova, călătoream între Moscova și Kiev, totul îmi mergea bine, viața îmi reușise, afacerea înflorea și nu știam de nevoi. Atunci începusem ba o afacere, ba a doua, și s-a pornit.

Despre greșeala lui fatală

De ce, atunci, am pierdut totul? Mulți ani m-am gîndit la acest lucru. Am avut timp să stau și să mă gîndesc la asta. Un tip cu bîta în mînă pe o alee întunecată noaptea va fi întotdeauna mai convingător decît orice intelectual și va lua întotdeauna portofelul chiar și de la un super specialist IT sau om de afaceri.

Am crezut că nu mă paște nici un pericol, dar mi-am supraestimat capacitățile și am supraestimat nivelul nelegiuirii care a fost comis împotriva mea. Principalul meu calcul greșit a fost în relația dintre Poroșenko și Plahotniuc. M-am înșelat. Relația lor era mai puternică, iar legăturile erau mai puternice decît îmi imaginam. Plahotniuc pur și simplu a avut noroc. În general, în viață el a avut foarte mare noroc.

Aceasta în primul rînd. Iar în al doilea rînd, nu m-am implicat în proiecte politice în Moldova. A fost greșeala mea. Aș fi putut să-l opresc pe Plahotniuc și să-l împiedic să ajungă la putere. M-am abstractizat, m-am îndepărtat de proiectele politice, pentru că nu-mi plăcea toată lupta lor internă. Ei ba erau prieteni, ba se înecau reciproc. Și de îndată ce apăreai la Orizont, ei se uneau imediat împotriva ta. Și mi-am dat seama că figura mea îi unește pe toți. Și am spus, "Băieți, eu mă dau la o parte, mîncați-vă între voi". În general, m-am retras din treburile politice din Moldova. Nu am vrut să cumpăr mass-media, televiziuni, din principiu nu am vrut, pentru că atunci cînd ai un centru financiar, un centru de propagandă te transformi într-un oligarh clasic...

Nu mi-am legat viitorul de Moldova. Nu am vrut să trăiesc în acest ”suc” constant de certuri, manipulări, bîrfe. Nu mă interesau. Am dezvoltat legături în alte țări, aveam afaceri acolo.

Dar dacă aș fi avut propriul proiect politic, propria mass-media, pur și simplu nu i-aș fi permis lui Plahotniuc să ajungă la putere. Probabil că aș fi putut avea grijă ca el să nu cumpere deputați atunci cînd i-a cumpărat cu zecile. Probabil că nu i-aș fi permis lui Mihai Ghimpu să formeze alianță cu el. Și multe alte lucruri nu aș fi permis.

De ce arestarea lui Filat a fost începutul sfîrșitului lui Plahotniuc

Pentru mine, arestarea lui Filat a fost ca un trăsnet pe cerul însorit. Am spus imediat atunci că aceasta a fost marea greșeală a lui Plahotniuc, o greșeală strategică. L-am sunat pe Iaralov și i-am spus: "Iaralov, acesta este începutul sfîrșitului vostru". Așa credeam, pentru că Plahotniuc s-a acoperit mereu cu Filat. Filat a preluat asupra sa toată negativitatea. Plahotniuc, dimpotrivă, se poziționa ca un gospodar, un manager eficient. El ducea afaceri foarte viclean și chiar și în cazul furtului miliardului, în presa sa au apărut imediat aluzii la Filat, la compania Caravița și la toate celelalte probleme. Da, el întorcea tehnic și cu îndemînare toate săgețile spre el. Și Filat, nu știu de ce, lua asupra sa toate aceste lovituri, iar ratingul său scădea deja în acea perioadă. Dar undeva ei nu s-au înțeles, undeva s-a întîmplat ceva sau, cel mai probabil, Plahotniuc și-a dat seama deja că a venit momentul să preia în totalitate puterea în mîinile sale, să n-o împartă cu nimeni, să nu coordoneze cu nimeni nimic, anume să preia puterea și să fie singurul stăpîn al țării.

Despre arestarea sa și negocierile cu Plahotniuc

A existat posibilitatea să negociez după extrădare? La aproximativ o lună după ce am fost adus în Moldova, niște oamenii au vrut să ia legătura cu mine, mi s-a dat un telefon. Atunci stăteam într-o celulă din Penitenciarul nr. 13. M-au dus în sala de sport, mi-au dat un telefon și vorbeam. Adică, discutam întrebarea în ce condiții aș putea fi eliberat. Exista un intermediar între Mine și Plahotniuc.

Și i-am propus lui Plahotniuc: "Sînt bănci, sînt companii de asigurări, am discutat despre aceasta cu partenerii. Noi ți le dăm și tu mă eliberezi". Am înțeles că omul a obținut puterea absolută în țară și noi oricum le vom pierde. Sînt la libertate sau nu sînt la libertate, el oricum le va lua. Căci nu poate el lăsa altcuiva active în valoare de 300-400 de milioane de dolari, în țara în care este stăpîn, și să permită ca cineva să fie mai bogat decît el. Acesta este omul care și-a însușit întotdeauna lucrurile altcuiva. Nu a creat nimic în viața sa, cu excepția hotelului Nobil, din banii luați în credit.

Plahotniuc a reacționat la această propunere în maniera sa obișnuită. El a spus: "Bănci și companii de asigurări? Asta îmi propui? Ele sînt deja ale mele. Uită de ele". Adică, el le considera deja ale lui și nu erau un subiect de negocieri. Și a numit suma de 100 de milioane de dolari.

Eu m-am gîndit atunci: da, voi sta la închisoare o jumătate de an, cel mult un an... și l-am refuzat.

Eu nu înțelegeam cum puteam fi băgat la închisoare cu o falsificare evidentă a dosarului penal. Mi-a fost greu să înțeleg: cum vor face instanțele acest lucru? Cum vei desena toate acestea, cum vei prezenta totul, cum le vei explica oamenilor, opiniei publice, cînd eu aveam documente, materiale...

Din păcate, aceasta este epoca post-adevărului, cînd argumentele, documentele, dovezile nu au nici o însemnătate, are însemnătate doar apelarea la emoții, stări de spirit și dorințe, în cele din urmă. Și, desigur, atacul mediatic serios. Iar faptele nu interesează pe nimeni.