Cu veșnica speranță în miracol

În clasica mondială, deseori găsim subiectul Crăciunului ca simbol al începutului unui nou drum în viață. În tradiția creștină, Crăciunul este perceput ca ziua de naștere a lui Isus Hristos, Care a venit să salveze oamenii. Adesea el este descris ca o lumină în întuneric, care a adus lumii întregi pace și speranță.

Subiectul Crăciunului este unul dintre cele mai populare și mai importante în literatura și arta mondială. El întruchipează spiritul sărbătorii, bucurie, speranța și magia. Numeroase opere, din antichitate încoace, au fost consacrate acestei sărbători și simbolismului ei. În general, în clasica mondială subiectul Crăciunului este descris ca sărbătoare a vieții, dragostei și milosteniei, care ne amintește de esența divină a tuturor ființelor vii.

Spiritul magiei

Una dintre operele cele mai cunoscute și populare, ce țin de Crăciun, este Istoria biblică a nașterii lui Isus Hristos. Ea descrie nașterea lui Isus la Betleem, dar și evenimentele din jurul acestei date. Această istorie stă la baza multor piese, cărți și filme de Crăciun.

De secole, pentru micul cititor Crăciunul începe cu poveștile de Crăciun ale lui Hans Cristian Andersen, cea mai renumită fiind «Crăiasa zăpezilor». Această poveste nu doar scufundă copilul în lumea aventurilor minunate, ea îl învață că prietenia și devotamentul pot depăși orice obstacole, iar sentimentul sincer – topi chiar și cea mai rece inimă.

Una dintre operele de Crăciun cele mai cunoscute și iubite din clasica europeană este basm „Colindul de Crăciun” de Charles Dickens, în centrul căruia este transformarea spirituală a omului. Acest roman, publicat în a. 1843, povestește despre afaceristul avar și dur Scrooge, pe care îl vizitează spiritul Crăciunului și îi arată trecutul, prezentul și viitorul lui. După care Scrooge se transformă și devine un om generos și bun. Mai mult, eroul principal are șansa să schimbe spre bine nu doar propria soartă, dar și viața apropiaților săi. Nu este aceasta o adevărată minune de Crăciun?

Basmul «Colindul de Crăciun» are numeroase ecranizări. Una dintre cele mai recente este interpretarea modernă din a. 2022 «În spiritul Crăciunului».

Istoriei lui Dickens nu-i cedează, ca popularitate, «Ajunul Crăciunului» de Gogol, care face parte din cunoscuta culegere «Serile din preajma s. Dikanka». Ciclul de opt povestiri, inserate în două volume, i-a adus lui Gogol o popularitate enormă și dragostea admiratorilor talentului său.

În povestea de Crăciun a scriitorului se împletesc ciudat basmul și realitatea, misticismul și fantezia. Chipurile personajelor-s impregnate de aromă ucraineană, umor sclipitor și ingeniozitate populară. Cum se și cuvine într-o noapte fermecată, binele învinge forțele răului, lumina învinge întunericul. O atmosferă de basm invocă și ecranizarea din a.1961 a povestirii, adorată de multe generații de copii.

Atmosfera fermecată a sărbătorilor de iarnă este prezentă și în poveștile cunoscutului scriitor moldovean Ion Creangă. Și clasicii literaturii moldovenești Vasile Alecsandri și Alexei Mateevici au scris despre necesitatea păstrării operelor poetice ritualice , care formează o parte importantă a folclorului moldovenesc, a culturii poporului nostru în general.

Tema Crăciunului a atras și mulți alți scriitori mai moderni, printre care O'Henry, Ray Bradbury, Lewis Carroll, Margaret Atwood și alții. Fiecare autor are propriul aport prin crearea unor istorii unice, captivante, care arată adevărata forță și însemnătate a Crăciunului.

Nuvela lui O'Henry «Darurile magilor» О'Генри, scrisă în a.1905, este un exemplu clasic al unei povestiri de Crăciun. Trăsătura distinctivă a cărții este stilul lejer, concizia, finalul neașteptat. Este istoria a doi oameni iubitori, care și-au sacrificat cele mai scumpe comori pentru a se bucura reciproc. «magii, care au introdus tradiția darurilor de Crăciun, au fost înțelepți. Aceștia doi – cei mai înțelepți, căci au sacrificat pentru celălalt tot ce aveau mai scump », - așa se încheie povestirea.

Să amintim aici și de povestirea altul scriitor american - «Dorința de Crăciun» a celebrului fantast Ray Bradbury. O povestire în stilul tradițional al lui Ray Bradbury, în care s-au împletit ciudat fantezia și realitatea. În ajunul Crăciunului, eroul principal (care seamănă cu scriitorul însuși) capătă șansa de a-și îndeplini o unică dorință. Și, folosindu-se de ocazie, îl reînvie pe tatăl său… Nu subiectul în sine este cel mai principal în povestirea lui Bradbury, ci concluziile pe care trebuie să le facă și eroul lucrării, dar și cititorul . În acest caz concret este vorba despre relațiile dintre părinți și copii. După ce părinții pleacă, e inutil să rostești cuvintele pe care nu ai reușit să le spui în timp ce mai erau în viață. Iată de ce eroul a decis să facă acest lucru extraordinar – pentru a posti acele cuvinte, pe care nu le-a spus tatălui altă dată.

Și acum, cu rudele adunate în jurul mesei de Crăciun, spuneți-le toate cuvintele de dragoste și recunoștință …

Pensula inspirată a pictorului

Dar subiectul Crăciunului nu se reduce doar la literatură. Sărbătoarea sacră creștină a stat de multe ori la baza unei noi picturi, și ca urmare – a apariției unei noi capodopere în epoca renașterii și nu numai. Înainte de toate, este «Închinarea magilor»de Leonardo da Vinci. Marele pictor a început lucrul asupra tabloului în a. 1481 și din păcate nu l-a terminat, a rămas doar schița. Ea reflectă scena din Evanghelie, în care trei magi au venit la Betleem pentru a-l vedea pe pruncul nou-născut.

În a. 2017, după șase ani de restaurare, tabloul a fost expus în Galeria Ufizi din Florența. Grație măiestriei specialiștilor, s-a reușit curățarea vopselelor și redarea culorilor pierdute.

Un alt reprezentant al Renașterii italiene, un alt florentin, Sandro Boticelli, a pictat «Crăciunul mistic» la apusul carierei sale de creație.

În timp îndelungat, pictura era considerată pierdută, dar a fost observată de un englez care a dorit să o cumpere. Anume el a stabilit cine-i autorul, descoperind autograful lui Boticelli.

O interpretare neobișnuită a dat sărbătorii creștine Salvador Dali. Fantezia i-a permis suprarealistului să se distanțeze de subiectul ”tradițional” al Crăciunului, caracteristic academiștilor. Tabloul este întitulat «Crăciunul».

Fermecați de muzică

Crăciunul îi inspiră și pe muzicieni să creeze compoziții frumoase, de sărbătoare. Ca și în secolele trecute, piesele contemporane de Crăciun apar grație acestei sărbători.

Opera clasică cea mai renumită este «Oratoriul de Crăciun» a lui Johann Sebastian Bach. Grandiosul oratoriu, compus din șase cantate, pe vremea lui Bach a fost interpretat pe părți în decurs de mai multe zile — de la Crăciun la Bobotează. Fiecare cantată este consacrată unui episod in istoria Nașterii lui Hristos. Bach a reflectat în muzica sa și bucuria păstorilor care au aflat despre nașterea lui Mesia, și corul triumfal al îngerilor cu «Slavă Domnului cel de sus», și evlavia magilor care stăteau la leagănul Mîntuitorului. Iar corurile și ariile care spun despre evenimentele evanghelice, în oratoriu au fost unite în recitativele Evanghelistului.

Acum e dificil să ne închipuim Crăciunul fără renumitul balet «Spărgătorul de nuci» a lui Piotr Ceaikovski. Baletul, care povestește despre aceea că Ajunul este timpul minunilor, iar răul mereu este învins de bine și dragoste, este preferat de public mai bine de un secol. Motivul de bază este minunata muzică a lui Ceaikovski. În «Spărgătorul de nuci» compozitorul a aplicat o diversitate ireală de timbruri orchestrale — culori ce creionează caracterele personajelor și situațiile. La Ceaikovski muzica nu însoțește dansul, ea este elementul principal, grație căruia chiar și cei mai fantastici și ireali eroi învie și capătă caracter.

Ceva mai puțin cunoscută este o altă operă a aceluiași autor - «Cereviciki». Scrisă în baza subiectului din povestirea lui Gogol «Noaptea de Ajun», ea conține la fel de multe minuni ca și « Spărgătorul de nuci ». Nu în zadar are subtitlul de operă «comic-fantastică»: lumea fantastică și cea reală s-au împletit la fel ca și în povestirea lui Gogol. Și folclorul malorus, așa de iubit de Gogol, este prezent în «Cereviciki». Aici Ceaikovski a folosit pe larg motivele populare ucrainene.

Peste 20 de ani după Ceaikovski, subiectul povestirii «Noaptea de Ajun» a fost abordat de un alt compozitor – Nicolai Rimski-Corsacov, care a compus suita cu aceiași denumire. După premieră, autorului i s-a imputat adesea că în opera lui principala sarcină semantică o poartă episoadele simfonice, nu cele vocale. Între timp, anume aceste episoade reflectă peisajele de iarnă de la Dikanka, zborul lui Vacula spre capitală, dansul stelelor… Suita orchestrală din «Noaptea de Ajun» constă anume din aceste tablouri ”mobile”, cum le numea compozitorul însuși.

Crăciunului îi este consacrată și piesa pentru copii „Knecht Ruprecht” de compozitorul german Robert Schumann. Conform legendelor nemțești, la Crăciun Knecht Ruprecht îl însoțește pe Sf. Nicolai (care în prezent a devenit Santa Klaus). Se credea, că Knecht Ruprecht îi întreabă pe copii dacă știu a se ruga. Dacă da, el le oferă bomboane, dacă nu – copiii primesc doar lucruri slute și inutile: un cărbune sau o bucată de lemn putred.

Franz Liszt și-a dedicat ciclul de pian „Pomul de Crăciun” nepoatei sale Daniela von Bülow. Această muzică a autorului este mai puțin cunoscută. Liszt parcă ar uita de virtuozitatea-i obișnuită. Piesele ciclului — miniaturi lirice pentru interpretare în cercul celor de acasă. În ele compozitorul unește motivele religioase și laice ale sărbătorii Crăciunului, programul fiecărei piese fiind clar definit în titlu.

Un aport la tezaurul clasicii mondiale consacrate Crăciunului au și muzicienii moldoveni. Menționăm, spre exemplu, oratoriul Patriciei și a lui Ron Owens din ”Mielul de Crăciun”, în talentata interpretare a remarcabilelor colective – capela corală «Doina» (dirijor Ion Stupan), corul de copii al Liceului «Ion Creangă» (dirijor Magdalina Ganea) și Orchestra națională a radioteleviziunii din Republica Moldova (dirijor Gheorghe Mustea).

***

În literatura și arta mondială, subiectul Crăciunului inspiră în continuare oamenii din întreaga lume. El simbolizează speranța și valorile veșnice, cum ar fi dragostea, bunătatea, înțelegerea. Această sărbătoare unește oameni din diverse culturi și confesii, și ne amintește că e important să fim în pace cu noi înșine și să acceptăm lumea lui Dumnezeu cu recunoștință și dragoste.

A pregătit Svetlana Derevscicova