Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

O expoziţie de pictură a fost vernisată la Chișinău

29 iun. 2018,, 08:42   Afiș
3423 1

O expoziţie reprezentativă de pictură cu genericul „Recviem”, în memoria victimelor deportărilor staliniste din anii 1941-1949 a fost vernisată astăzi la Centrul expoziţional „Constantin Brîncuşi” din Chişinău, relatează MOLDPRES.

Expoziţia cuprinde 58 de lucrări realizate de către 55 de autori.

Solicitat de MOLDPRES, vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Ghenadie Jalbă a menționat că expoziţia-concurs „Recviem” se află la a VII-a ediţie şi constituie un bun prilej de a ne aminti despre evenimentele tragice care au avut loc în perioada regimului totalitar comunist. „În acei ani, sute de mii de basarabeni au fost deportați în Siberii de gheață. Probabil, sînt foarte puține familii care n-au fost afectate de acest calvar”, a subliniat Ghenadie Jalbă.

La rîndul său, artistul plastic Florina Breazu i-a felicitat pe participanții la eveniment, deoarece una dintre temele majore ale creației artistice este cea a memoriei – colective și individuale.

În context, artistul plastic Andrei Mudrea a afirmat că lucrarea sa ”Tăcere” din cadrul expoziției reprezintă niște clopote sfărîmate, un simbol al acestui popor, care și el a fost distrus de regimul stalinist comunist. ”Este același simbol al bunicilor și părinților noștri, al rudelor noastre care au trecut prin acest calvar. În memoria lor e această expoziție. Mă bucur că și colegii mei au răspuns acestei chemări. Pentru că o vorbă înțeleaptă spune că dace te doare ceva, înseamnă că ești viu, iar dacă te doare durerea altcuiva, înseamnă că ești om”, a adăugat Mudrea.


Premiul I l-a obținut Andrei Mudrea, premiul II – Eudochia Robu și premiul III – Pavel Cornogolub. Cu diplome de merit din partea Uniunii Artiștilor Plastici au fost distinși Evgheni Iacovlev, Dmitri Șibaev, Ruslan Roșca, Iurie Lupu, Mihai Mireanu și Emil Cojocaru, iar Sava Mihailicenco s-a ales cu o diploma specială acordată de juriu.

Expoziţia va fi deschisă pînă la 15 iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?