Vlah îi cere lui Candu să se implice în revizuirea tarifelor la gaze

Vlah îi cere lui Candu să se implice în revizuirea tarifelor la gaze

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, i-a solicitat președintelui Parlamentului RM, Andrian Candu, să contribuie la revizuirea tarifelor pentru consumatorii de gaze naturale.

Ea a menționat că pentru reducerea tarifelor la gazele naturale în Moldova, există toate precondițiile economice, ținînd cont de scăderea prețului de achiziție a "combustibilului albastru", precum și de întărirea leului față de dolar cu aproximativ 20%, relatează NOI.md.

Bașcanul Găgăuziei l-a informat pe AndrianCandu că în ultimul timp societatea și locuitorii Găgăuziei ridică în mod constant problema tarifelor nejustificat de mari pentru gazele naturale.

Irina Vlah a reamintit că, potrivit legislației, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, care este subordonată Parlamentului Republicii Moldova, stabilește tarifele pentru gazele naturale în Moldova.

Bașcanul a menționat că ultima modificare a tarifelor în Moldova a fost făcută la 26 ianuarie 2016. Componentele de bază pentru stabilirea tarifului la gaze sînt prețul de achiziție al gazului și rata leului față de dolar. La calcularea tarifelor curente a fost inclus costul de achiziție pentru 1.000 de metri cubi de gaz - 190 USD și  cursul de schimb al dolarului, egal cu 21 de lei.

În scrisoarea sa Irina Vlach a subliniat că luînd în considerare faptul că prețul de cumpărare a gazelor naturale este egal cu 150 de dolari per 1000 de metri cubi (redus cu 21%), iar cursul de schimb al dolarului este de 17 lei (redus cu 19%) ne-am pomenit în situația, care permite recalcularea prețului la gazele naturale pentru consumatori, în direcția reducerii acestora.

Bașcanul a subliniat că există toate premisele economice pentru reducerea prețurilor la gaze, dar din partea ANRE nu au fost făcute eforturi pentru a explica populației principiile de formare a tarifelor, precum și revizuirea acestora.

Liderul Găgăuziei a atras atenția asupra faptului că în perioada iernii, pentru încălzirea fondului locativ, cea mai mare parte a populației din regiune utilizează gazele naturale, iar prețurile pentru "combustibilul albastru" pentru consumatorii casnici reprezintă o componentă importantă a asigurării traiului oamenilor.

"Reieșind din cele enumerate mai sus vă rugăm insistent, stimate președinte al Parlamentului, să vă implicați în procesul de examinare de către ANRE a posibilității de recalculare a tarifului existent pentru gazele naturale, ceea ce va servi drept stimulent pentru îmbunătățirea bunăstării locuitorilor țării și a situației social-economice din republică", se spune în adresarea bașcanului Găgăuziei.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Întrebări - Răspunsuri

Întrebări arzătoare și răspunsuri la ele găsiți la noua noastră rubrică „Întrebări-Răspunsuri”


captcha

Sondaj Toate

load