X 

Fluxul de ştiri

Maia Sandu nemulțumită de activitatea Procuraturii Anticorupției
17 mai. 08:59  Politică
Maia Sandu, nemulțumită de activitatea Procuraturii AnticorupțieiPreședinta Republicii Moldova, Maia Sandu nu este 100% mulțumită de activitatea Procuraturii Anticorupție și de prestația șefei acestei instituții, Veronica Dragalin. În opinia șefei statului, chiar dacă există progrese pe anumite dosare, acestea sînt extrem de mici. Astfel, spune președinta, întreg sistem
Ce ia spus premierul rănit Fico președintelui ales al Slovaciei
17 mai. 08:45  Externe
Ce i-a spus premierul rănit Fico președintelui ales al SlovacieiPreședintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a declarat că prim-ministrul Robert Fico, care a fost rănit într-o tentativă de asasinat cu o zi mai devreme, este conștient și au avut ocazia să discute puțin. Potrivit lui Peter Pellegrini, încă nu se poate spune că starea lui Robert Fico este în afara or
Un investitor străin interesat în modernizarea Aerodromului de la Horești
17 mai. 08:30  Societate
Un investitor străin, interesat în modernizarea Aerodromului de la HoreștiUn investitor străin și-a exprimat interesul în modernizarea Aerodromului de la Horești și în dezvoltarea școlii de aviație, care ar putea atrage studenți din toată țara, anunță consiliul raional Ialoveni. Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, împreună cu vicepreședintele, Eugeniu Secrieru, primar
Viorica Cosmetic a deschis primul său cabinet cosmetologic
17 mai. 08:30  Business
Viorica Cosmetic a deschis primul său cabinet cosmetologicViorica Cosmetic, principalul producător de parfumuri și produse cosmetice din Moldova, a deschis primul său cabinet cosmetologic. De remarcat faptul că acesta este un eveniment unic în istoria acestei cunoscute companii, care intenționează să realizeze un proiect ambițios și să creeze în viitor o rețea de
Primăria Municipiului Chișinău premiată la Erevan
17 mai. 08:15  Capitala
Primăria Municipiului Chișinău, premiată la ErevanMomente inedite pentru Chișinău. Primarul General, Ion Ceban, informează despre faptul că, astăzi, 16 mai, Primăria Capitalei a fost premiată la Reuniunea Anuală a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Forumul de Business, ediția 2024, evenimente care s-au desfășurat la Erevan, Armenia. Mai
Vladimir Filat Europa de astăzi nu mai este ca cea de acum 1015 ani
17 mai. 08:00  Politică
Vladimir Filat: „Europa de astăzi nu mai este ca cea de acum 10-15 ani” Europa de acum nu mai este la fel ca cea de acum 10-15 ani și, din păcate, se abate de la principiile și valorile sale și aplică standarde duble, ceea ce este inadecvat. O astfel de opinie a exprimat președintele PLDM, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, în cadrul emisiunii „Главное” de
Maia Sandu recunoaște că Sergiu Litvinenco o consultă în unele cazuri
17 mai. 07:45  Politică
Maia Sandu recunoaște că Sergiu Litvinenco o consultă în unele cazuriFostul ministru al Justiției Sergiu Litvinenco o consultă informal pe șefa statului Maia Sandu, însă nu este consilier pe domeniul justiției. Declarația a fost făcută de președintă la o emisiune de la TV8. Potrivit ei, Sergiu Litvinenco consultă și alte instituții ale statului, în cadrul unui proiect privi
17 mai Calendarul celor mai importante evenimente din trecut și prezent
17 mai. 07:30  Societate
17 mai - Calendarul celor mai importante evenimente din trecut și prezentVă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei: 17 mai — a 137-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 228 de zile. Sărbători religioase sau Ortodoxe:
Noi măsuri legislative vor fi implementate pentru a consolida securitatea energetică a Republicii Moldova
17 mai. 07:29  Economie
Noi măsuri legislative vor fi implementate pentru a consolida securitatea energetică a Republicii MoldovaHotărîrile Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind retragerea licențelor pentru nerespectarea cerințelor în activitatea de transport al gazelor naturale și asigurarea cu stocuri de securitate de gaze naturale nu vor putea fi suspendate. O inițiativă legislativă a fost votată de Parlame
Noțiunea de contract de stat a fost introdusă în legislația națională
17 mai. 07:06  Politică
Noțiunea de contract de stat a fost introdusă în legislația naționalăNoțiunea de contract de stat a fost introdusă în legislația națională. Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură de 56 de deputați. Astfel, noțiunea de contract de stat este acord încheiat de organul responsabil în numele statului, al Guvernului, al ministerelor, al alto
Prognoza meteo pentru 17 mai
17 mai. 07:00  Societate
Prognoza meteo pentru 17 maiPentru astăzi meteorologii prognozează vreme caldă cu înnorări variabile. Ziua în nordul țării termometrele vor indica +14...+16°C, În centrul republicii, temperatura maximă va fi cuprinsă între +17 și +19°C. Iar în sudul țării se vor înregistra +19...+21°C. Vîntul va sufla din direcția est cu 18
Ekaterina Sergheevici Moldova are oameni supergeniali
17 mai. 06:30  Societate
Ekaterina Sergheevici: „Moldova are oameni supergeniali”Pentru crearea unui brand vestimentar cu renume mondial este nevoie de mai multe componente, începînd cu o echipă bună, o idee clară și bine gîndită, dar este de asemenea crucial să fii capabil să te schimbi foarte repede și să reacționezi la schimbările care au loc. O astfel de opinie a exprimat designeru
O moldoveanca a stîrnit o furtună de aplauze la un concurs de frumusețe din Dubai
17 mai. 06:04  Societate
O moldoveanca a stîrnit o furtună de aplauze la un concurs de frumusețe din DubaiOxana Jeleapova, cunoscută drept „Mrs. Universe - Bulgaria”, a avut onoarea de a reprezenta juriul independent la un concurs de frumusețe din Dubai. Acolo, ea a fost impresionată de prestația unei compatrioate din Moldova. Ea a povestit despre acest lucru într-un interviu cu Nina Dimoglo. Potrivit acesteia
Analiza ADN a părului lui Beethoven a uimit oamenii de știință
17 mai. 06:00  Ştiinţă şi IT
Analiza ADN a părului lui Beethoven a uimit oamenii de științăO echipă internațională de oameni de știință a efectuat un nou studiu asupra unor mostre de păr ale compozitorului Ludwig van Beethoven. Rezultatele au indicat un nivel extrem de ridicat de metale grele. Analizele au indicat concentrații „alarmant de mari” de plumb, arsenic și mercur. O șuviță conținea 380
Alimentul bogat în proteine care scade colesterolul și previne cancerul
17 mai. 05:30  Sănătate
Alimentul bogat în proteine care scade colesterolul și previne cancerulLintea este bogată în proteine şi săracă în grăsimi. Se găseşte sub trei forme: linte cu bob mare şi înveliş verde deschis, linte cu bob mic de culoare maro sau aproape neagră şi linte cu bob mic de culoare roşie. Mai ales în post, cînd nu putem consuma carne şi nici alte produse de origine animală, lintea
Chipul unuia dintre cei mai bogați faraoni a fost reconstituit pe baza craniului
17 mai. 05:00  Ştiinţă şi IT
Chipul unuia dintre cei mai bogați faraoni a fost reconstituit pe baza craniului Oamenii de știință au reconstituit pentru prima dată înfățișarea faraonului Amenhotep al III-lea - bunicul faraonului Tutankhamon. Acesta a condus Egiptul Antic în perioada de maximă putere a acestuia. Potrivit arheologilor, faraonul a fost unul dintre cei mai bogați oameni care au trăit vreodată pe Pământ.
Aparent sînt inofensive dar utilizate incorect pot fi foarte periculoase
17 mai. 04:30  Sănătate
Aparent sînt inofensive, dar utilizate incorect pot fi foarte periculoaseAceste medicamente aparent banale pe care le luam fără să ne gîndim de două ori, sînt de fapt foarte periculoase. Numai în SUA, sute de mii de oameni ajung la spital în fiecare an din cauza medicamentelor luate greşit. Nu avem statistici pentru ţara noastră, dar putem să bănuim că nu stăm deloc mai bine de
Tabloul lui Claude Monet vîndut la o sumă record la licitația din New York
17 mai. 04:00  Business
Tabloul lui Claude Monet vîndut la o sumă record la licitația din New YorkUn tablou pe pînză al pictorului impresionist francez Claude Monet a fost vîndut miercuri seară cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York, a anunţat casa Sotheby's. După o scădere a pieţei mondiale de artă în 2023, marile case de licitaţii Christie's şi Sotheby's au deschis
8 fructe și legume pentru sănătatea bărbaților
17 mai. 03:30  Sănătate
8 fructe și legume pentru sănătatea bărbațilorConsumul de fructe si legume este benefic organismului tuturor, insa cu prisosinta al barbatilor, care au nevoie de mai multa energie pentru a se pune in miscare. Fructele si legumele le vor asigura barbatilor nutrientii de care au nevoie pentru intreaga zi si vor contribui din plin la starea lor de sanatate.
Inventatorul sprayului pentru terenurile de fotbal a cîştigat bătălia în justiţie cu FIFA
17 mai. 03:00  Sport
Inventatorul spray-ului pentru terenurile de fotbal a cîştigat bătălia în justiţie cu FIFABrazilianul care a inventat spray-ul pentru trasarea liniilor la loviturile libere a cîştigat bătălia în justiţie cu FIFA, care durează de peste două decenii, urmînd să primească despăgubiri din partea forului fotbalistic mondial. Curtea Supremă din Brazilia a respins marţi apelul FIFA şi a obligat organ
De ce e bine să o consumi zilnic salata verde
17 mai. 02:30  Sănătate
De ce e bine să o consumi zilnic salata verdeDacă e primăvară, e salată verde! Proaspătă, viu colorată, crocantă, de parcă „ai muşca” o gură de aer de munte, atît de bună e salata tînără de primăvară! Dar nu ne limităm azi la gustul acestei plante, ci detaliem şi beneficiile nemaipomenite pe care le are asupra sănătăţii noastre. Desigur, amintim ş
Oamenii de știință au identificat o specie de șerpi care se prefac morți cu îndemînare
17 mai. 02:00  Ştiinţă şi IT
Oamenii de știință au identificat o specie de șerpi care se prefac morți cu îndemînare A se prefacerea mort - este o strategie de apărare obișnuită în rîndul animalelor. Cu toate acestea, unele specii o fac cu prea mult succes și cu efecte speciale. Comportamentul, cunoscut sub numele de imobilitate tonică, este, de fapt, destul de răspîndit în natură, la multe specii, ceea ce confirmă faptu
Rezistentă la antibiotice și uneori fatală În SUA a apărut un focar de infecție misterioasă la cîini
17 mai. 01:30  Sănătate
Rezistentă la antibiotice și uneori fatală. În SUA a apărut un focar de infecție misterioasă la cîiniCîinii din Statele Unite suferă din cauza unei boli respiratorii misterioase care îi îngrijorează pe stăpîni de animale și pe medicii veterinari. În prezent, epidemia a afectat cel puțin 14 state, precum Oregon, New Hampshire, Colorado și Massachusetts, zguduind comunitatea cu simptome precum tuse, rinor
Recenta furtună de pe Soare ar putea afecta foarte mult Pămîntul
17 mai. 00:30  Externe
Recenta furtună de pe Soare ar putea afecta foarte mult PămîntulUn studiu arată că erupțiile de pe stea ar putea lansa un val de uragane pe planeta noastră. Noul studiu arată că furtuna solară record care a lovit Pămîntul săptămîna trecută ar putea lansa un val de uragane, scrie DailyMail.
Oamenii de știință au aflat ce sa prăbușit pe teritoriul fermei unui canadian
17 mai. 00:00  Externe
Oamenii de știință au aflat ce s-a prăbușit pe teritoriul fermei unui canadianO bucată uriașă de deșeu spațial s-a prăbușit pe ferma unui locuitor din Canada din provincia Saskatchewan. Oamenii de știință presupun că ar putea fi vorba despre un fragment de rachetă sau navă spațială a companiei SpaceX, scrie focus.ua cu referire la Futurism. Fermierul Barry Sawchuk, care locuiește
Președinta după scandalul în jurul lui Răducanu Justiția noastră sa înglodat
16 mai. 23:02  Politică
Președinta, după scandalul în jurul lui Răducanu: „Justiția noastră s-a înglodat”Președinta Maia Sandu vrea probe concrete care să demonstreze presupusa afiliere a fostei membre a Comisiei Pre-Vetting și Vetting, Tatiana Răducanu, cu controversatul om de afaceri refugiat la Londra, Veaceslav Platon. Invitată în cadrul ediției de joi, 16 mai, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, șefa s
Azilul Municipal de Animale din Chișinău primește vizitatori
16 mai. 23:00  Societate
Azilul Municipal de Animale din Chișinău primește vizitatoriÎntreprinderea Municipală „Supravegherea și Protecția Animalelor” anunță că, începînd cu ziua de astăzi, 16 mai 2024, Azilul Municipal de Animale din Chișinău primește vizitatori. Azilul se află pe strada Uzinelor 205/6 din Capitală și va activa de luni pînă vineri, în intervalul orar 09:00-16:00, transmit
Ziua donării voluntare de sînge se va desfășura mîine în capitală
16 mai. 23:00  Capitala
"Ziua donării voluntare de sînge" se va desfășura mîine în capitală Primăria Chișinău informează că pe 17 mai 2024, se va desfășura „Ziua donării voluntare de sînge și/sau componente sanguine”. Evenimentul va avea loc în intervalul orelor 8:30-14:30, în incinta Centrului Consultativ Diagnostic AMT Rîșcani, amplasat pe str. A. Russo, 11. Sînt invitați toți doritorii de a
Cînd vor avea loc alegerile prezidențiale în Moldova
16 mai. 22:32  Politică
Cînd vor avea loc alegerile prezidențiale în MoldovaAlegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. Un proiect de hotărîre care prevede acest lucru a fost votat de 56 de deputați. Potrivit legislației electorale, data alegerilor prezidențiale se stabilește prin hotărîre de Parlament, cu cel puțin
Cazul unui britanic A plătit taxe a fost responsabil dar statul îl dă afară
16 mai. 22:30  Externe
Cazul unui "britanic": A plătit taxe, a fost responsabil, dar statul îl dă afarăUn pensionar a aflat că nu este cetățean britanic deși locuiește în Marea Britanie de aproape jumătate de secol. El este nevoit să reia procedurile birocratice pentru a nu fi expulzat. Cazul a ajuns în atenția publicului deoarece familia lui strînge bani pentru plata procedurilor. Bărbatul, în vîrstă de 74
Maia Sandu Eu nu sun judecătorii să le spun ce decizii să ia
16 mai. 22:22  Politică
Maia Sandu: „Eu nu sun judecătorii să le spun ce decizii să ia”Șefa statului dă asigurări că justiția este astăzi independentă politic. Totuși, în ciuda acestui fapt, sistemul nu și-a demonstrat eficiența, spune Maia Sandu. Declarațiile au fost făcute în ediția de joi, 16 mai, a emisiunii „Cutia Neagră”. „Eu nu sun judecătorii să le spun ce decizii să ia, eu nu sînt p
Un avion de linie cu sute de pasageri a aterizat de urgență după ce a luat focu unul dintre motoare
16 mai. 22:00  Externe
Un avion de linie cu sute de pasageri a aterizat de urgență, după ce a luat focu unul dintre motoareUn avion de linie cu 468 de persoane la bord care se îndrepta din Indonezia spre Arabia Saudită a efectuat miercuri o aterizare de urgenţă la Makassar, în sudul indonezian, din cauza unui incendiu la unul dintre motoare. Compania indoneziană a precizat că zborul Garuda-1105, cu destinaţia Medina - operat d
Înotătorul moldovean a dominat un turneu internațional din Viena
16 mai. 21:57  Sport
Înotătorul moldovean a dominat un turneu internațional din VienaÎnotătorul moldovean Constantin Malachi a dominat un turneu internațional din Viena. Sportivul nostru a cucerit trei medalii de aur, pe distanțe diferite, stil bras. Constantin Malachi nu a avut rivali în toate cursele stilului bras la Viena International Swim Meet. Înotătorul nostru a cucerit aurul, mai î
Două grupe de creșă au fost renovate întrun sat din raionul Strășeni
16 mai. 21:30  Societate
Două grupe de creșă au fost renovate într-un sat din raionul StrășeniLa grădinița nr. 1 și grădinița nr. 2 din satul Sireți, raionul Strășeni, au fost create și amenajate alte două grupe noi de creșă pentru copiii de pînă la 3 ani, prin programul de extindere a grupelor de creșă publice. La ceremonia de inaugurare, care a avut loc pe 15 mai curent, au participat ministrul M
Maia Sandu așteptată în Germania agenda șefei statului
16 mai. 21:24  Politică
Maia Sandu, așteptată în Germania: agenda șefei statului Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este așteptată, în perioada 17-18 mai, în Germania. Pe agenda șefei statului figurează întrevederi cu liderii germani: președintele federal, Frank-Walter Steinmeier, cancelarul federal, Olaf Scholz și cu președinta Bundestagului, Bärbel Bas. În cadrul vizitei o
Sprijin continuu pentru refugiați de la Crucea Roșie
16 mai. 21:00  Societate
Sprijin continuu pentru refugiați de la Crucea RoșieFederația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie a oferit cea de-a doua tranșă de 700,000 franci elvețieni (aproximativ 13.7 milioane lei) pentru acoperirea costurilor de funcționare a Centrelor de plasament temporar pentru persoanele refugiate. Potrivit Ministerul Muncii și Protecț
Unde va avea loc în această vară cel mai mare turneu de șah din lume
16 mai. 20:30  Sport
Unde va avea loc în această vară cel mai mare turneu de șah din lumeOrașul Shumen așteaptă jucători de șah din toată lumea în această vară pentru cel mai mare turneu internațional din Bulgaria. Turneul internațional de șah rapid și blitz „Open Shumen” va atrage și anul acesta șahişti din întreaga lume la „Arena Shumen”, Bulgaria, unde în perioada 26-28 iulie 2024, va avea
La Orhei a început Campionatul Moldovei de Box
16 mai. 20:12  Sport
La Orhei a început Campionatul Moldovei de BoxPeste 150 de tineri pugiliști de 15-16 ani din 21 de localități ale țării participă la competiții, care sînt meciuri de calificare pentru Campionatul European din Bosnia și Herțegovina din luna iunie, transmite boxing.md Luptele se desfășoară în ringul Școlii de box din Orhei. Competițiile încep la ora
Patru tineri șiau încheiat stagiile desfășurate la Ministerul Educației și Cercetări
16 mai. 20:00  Societate
Patru tineri și-au încheiat stagiile desfășurate la Ministerul Educației și CercetăriPatru tineri, beneficiari ai programului de stagii plătite în serviciul public, și-au încheiat stagiile desfășurate la Ministerul Educației și Cercetării. Doi dintre aceștia urmează să fie angajați în cadrul instituției, notează Noi.md. Timp de aproape șase luni, tinerii, ghidați de mentorii lor, au act
O structură ciudată a fost descoperită lîngă piramidele din Giza
16 mai. 19:30  Externe
O structură ciudată a fost descoperită lîngă piramidele din GizaO echipă de arheologi din Japonia a făcut o descoperire în necropola de vest din Giza, o structură subterană enigmatică în formă de „L”. Arheologii au utilizat tehnologii avansate, fiind măsurate eventualele structuri subterane. Aceștia au identificat o anomalie la aproximativ 2 metri adîncime în necropola
Programe municipale de susținere a familiilor din Capitală
16 mai. 19:00  Capitala
Programe municipale de susținere a familiilor din CapitalăPrioritățile Primăriei Municipiului Chișinău în ceea ce privește protecția familiilor din Capitală se axează pe următoarele dimensiuni: politici de prevenire a separării copilului de familie, politici de protecție socială a familiilor vulnerabile; politici ocupaționale și de protecție a salariaților în cîmpul
Un miliardar american vrea să cumpere Tik Tok
16 mai. 18:45  Externe
Un miliardar american vrea să cumpere Tik TokMcCourt, un mogul imobiliar şi fost proprietar al echipei Los Angeles Dodgers, a declarat miercuri că iniţiativa sa Project Liberty lucrează la crearea unui consorţiu pentru a cumpăra operaţiunile TikTok din SUA împreună cu banca de investiţii Guggenheim Securities.
Consiliul Audiovizualului a sancționat 9 posturi TV
16 mai. 18:30  Societate
Consiliul Audiovizualului a sancționat 9 posturi TVConsiliul Audiovizualului a sancționat, în ședința de azi, 9 posturi TV cu 21 de amenzi în sumă totală de 469 000 de lei pentru încălcarea prevederilor referitoare la programele locale.
Unde au greșit serviciile de securitate în cazul premierului slovac împușcat
16 mai. 18:15  Externe
Unde au greșit serviciile de securitate în cazul premierului slovac împușcatPremierul slovac, Robert Fico se află în stare gravă după tentativa de asasinat de miercuri. Analistul de securitate slovac, Radovan Bránik, a declarat că, într-o anumită măsură, este vorba despre un eșec al serviciilor de securitate. Suspectul tentativei de asasinat este Juraj Cintula, un bărbat în vîrst
Deconectări programate de lumină pentru 17 mai
16 mai. 18:00  Societate
Deconectări programate de lumină, pentru 17 mai Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 17 mai, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos. 17.05.2024 Chişinău, sectorul Buiuca
Nikolai Platoșkin Este păcat că măreața istorie a Moldovei este ignorată
16 mai. 17:54  Analitică
Nikolai Platoșkin: „Este păcat că măreața istorie a Moldovei este ignorată” Rusia regretă faptul că actualii conducători ai republicii nu consideră poporul moldovenesc frățesc drept o națiune, numindu-l parte a poporului român. Despre acest lucru a declarat diplomatul sovietic și rus, istoricul și politologul, figura publică și politică, Nikolai Platoșkin, într-un interviu acordat
Școlile din Moldova ar putea implementa noi curriculumuri de învățămînt
16 mai. 17:45  Societate
Școlile din Moldova ar putea implementa noi curriculumuri de învățămînt Școlile din Republica Moldova ar putea implementa noi curriculumuri de învățămînt începînd cu anul de studii 2027-2028. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a elaborat Conceptul noului curriculum național. Documentul propune schimbări la Planul-cadru de învățămînt, dar și modele de Planuri-cadru de alt
Precizări cu privire la scrisoarea din 14 mai 2024 apărută în spațiul public
16 mai. 17:36  Politică
Precizări cu privire la scrisoarea din 14 mai 2024 apărută în spațiul publicProcuratura Anticorupție vine cu precizări suplimentare cu privire la scrisoarea din 14 mai 2024 apărută în spațiul public, notează Noi.md. În cadrul cauzei penale ,,Frauda Bancară” aflată în gestiunea Procuraturii Anticorupție, se află trei telefoane mobile de model iPhone, ce au fost ridicate de la Veace
Fost director al Serviciului Protecție și Pază de Stat deferit justiției pentru abuz de putere
16 mai. 17:35  Societate
Fost director al Serviciului Protecție și Pază de Stat deferit justiției pentru abuz de putereProcuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui fost director al Serviciului Protecție și Pază de Stat, fiindu-i incriminată săvîrșirea a două capete de acuzare de abuz de putere (art.327 alin.(2) lit.b) și
În Moldova va fi restaurat Podul Eiffel
16 mai. 17:30  Societate
În Moldova va fi restaurat Podul Eiffel În Republica Moldova va fi reabilitat Podul Eiffel, un pod metalic de cale ferată din Ungheni care traversează rîul Prut și care a fost proiectat de Gustave Eiffel, creatorul Turnului Eiffel din Paris. Despre acest lucru s-a discutat în cadrul întrevederilor pe care le-a avut astăzi ministrul Infrastructur
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4020
La ce etnie vă atribuiți?