X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie își prezintă oferta de admitere

19 mai. 15:00   Societate
1888 0

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” își prezintă oferta de admitere la Ziua Ușilor Deschise.

Corpul didactic, alături de studenții universității, au explicat, sîmbătă, elevilor care absolvesc în acest an liceul și părinților acestora cum se desfășoară procesul educațional și au organizat tururi în aulele de studii și campusul studențesc, transmite IPN.

Rectorul Emil Ceban a declarat că Ziua Ușilor Deschise este foarte importantă pentru universitate. „Suntem pregătiți pentru a oferi tot ce avem în universitate, pentru a convinge tineretul din Republica Moldova, cei mai buni din cei mai buni absolvenți ai liceelor să vină la Universitatea de Medicină și să-i pregătim să fie viitorii medici pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova”, a spus rectorul. Emil Ceban a comunicat că oferta educațională se schimbă în permanență pentru a atrage cîți mai mulți studenți în jurul universității și în ultimii ani au apărut specialități noi. Universitatea propune programe de studii la specialități tradiționale, cum ar fi Medicină, Stomatologie, Farmacie, dar și programe de studii noi la licență, cum este Sănătatea publică, Optometrie, Tehnologie radiologică. Au fost dezvoltate și programe noi de masterat: Nutriție umană, Sănătate mintală publică.

Decanul Facultății de Stomatologie, Oleg Solomon, a menționat că medicul stomatolog trebuie să aibă nu doar cunoștințe fundamentale de specialitate, dar să fie un psiholog, să știe să comunice cu pacienții. Pe lîngă stomatologie, studenții învață anatomie, biochimie, chirurgie generală. La anul I și II studenții învață să lucreze pe diferite mulaje ca pe urmă să treacă în cavitate bucală la pacient. La anul III, IV și V lucrează cu pacienții care vin în clinicile stomatologice universitare. Oleg Solomon a mai spus că stomatologia se dezvoltă la nivel cu tehnologiile informaționale și universitatea trebuie să ofere studentului tot ce este cel mai bun în domeniu ca să-l pregătească pentru profesia viitoare, aceste realități dictează și costul de studii, taxa fiind în jur de 55 de mii de lei pe an.

Prodecanul Facultății de Farmacie, Livia Uncu, a declarat că specialitatea de farmacist se bucură de popularitate și după absolvire tinerii se angajează nu doar în farmacii, dar și la companii farmaceutice, în spitale. La facultate studenții învață cum se pregătesc medicamentele, cum se face analiza de calitate a medicamentului, sînt analizate plantele medicinale. La universitate, și în special la Facultatea de Farmacie, sînt toate condițiile ca absolvenții liceelor cu profil umanist să-și îmbunătățească cunoștințele în domeniile reale și să atingă nivelul absolvenților de profil real. Facultatea de Farmacie propune jur de 100 de locuri, 10 dintre care la buget. Studenții care vor studia contra cost vor trebui să achite o taxă de 30,5 mii lei anual.

Programul de master în Nutriție umană este un program nou de studii cu o durată de doi ani după licență în Medicină, Siguranța alimentelor, Kinetoterapie. Conferențiarul Ovidiu Tafuni a menționat că după absolvire persoana poate fi angajată în instituții de alimentație publică, stațiuni balneare. La programul Nutriție este studiată anatomia, fiziologia, biochimia, bazele nutriției, elementele de comunicare cu clienții sau pacienții. Orele durează de la 17.00 pînă 20.00, de aceea oferta foarte bună pentru cei care activează în domeniul medical, a spus conferențiarul universitar.

Elevii care au participat astăzi la Ziua Ușilor Deschise au menționat că sînt entuziasmați să vină la universitate și vor să facă cunoștință cu oferta educațională. Unii tineri au spus că sînt pasionați de medicină și deja și-au ales specialitatea pe care vor să o urmeze, alții mai au nevoie de informații ca să facă o alegere potrivită. Viitorii studenți sînt atrași de cariera medicală din dorința de a ajuta oamenii, dar și de prestigiul asociat cu profesia de medic și oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă.

1
1
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?