X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Duel la distanţă între Trump şi Biden: s-au numit „ratat" și „escroc"

20 mai. 03:00   Externe
1625 0

Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un "escroc", sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători a armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept "dezechilibrat", din Georgia, unde face campanie în rândul alegătorilor afro-americani, relatează AFP.

Între două audieri în procesul său penal la New York, fostul preşedinte american Donald Trump şi candidat republican face campanie în faţa celor mai fervenţi susţinători ai dreptului de a deţine arme de foc, consacrat de cel de-al doilea amendament al Constituţiei americane, notează Noi.md cu referire la realitatea.

Aflat la Dallas, în Texas, Trump a primit sprijinul National Rifle Association (NRA) în cadrul reuniunii sale anuale, un lobby puternic cu care miliardarul republican în vârstă de 77 de ani are o relaţie specială. NRA i-a plătit zeci de milioane de dolari pentru campania sa victorioasă din 2016.

În faţa a mii de membri ai organizaţiei, Trump a declarat că Biden a fost "de departe cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre" şi "un nemernic fără margini".

"Eşti concediat, dispari Joe", a spus el în hohotele de râs ale publicului, spunându-le că Biden se va duce după armele lor.


El l-a numit pe Joe Biden "Joe-escrocul", epitetul său favorit pentru preşedinte, şi a spus că este o "ameninţare la adresa democraţiei".

Actualul preşedinte american se află în Georgia, stat pe care l-a câştigat la limită în 2020, în special pentru a face campanie în rândul alegătorilor afro-americani.

"Adversarul meu nu este un bun perdant. Dar el este un ratat", a declarat Joe Biden, în campanie într-un restaurant din Atlanta, adăugând că "democraţia noastră este într-adevăr în pericol".

1
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?