X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Mai mulţi turişti străini au fost ucişi sau răniţi vineri într-un atac în Afganistan

19 mai. 01:00   Externe
2072 0

Trei afgani şi trei spanioli au fost ucişi vineri într-un atac în Bamiyan, oraş turistic din centrul Afganistanului, informează sîmbătă AFP.

Potrivit noilor informaţii, "trei cetăţeni afgani au fost ucişi în atac", între care un taliban şi doi civili, a precizat purtătorul de cuvînt al Ministerului afgan de Interne, Abdul Mateen Qani.

"Trei spanioli au fost ucişi şi cel puţin unul a fost rănit într-un atac cu arme de foc în Afganistan", a anunţat vineri seara o sursă din cadrul Ministerului Afacerilor Externe spaniol.

"Printre cei opt răniţi, dintre care patru străini, doar o femeie străină în vîrstă nu este într-o situaţie foarte stabilă", a adăugat sîmbătă purtătorul de cuvînt afgan, subliniind că răniţii se află acum în capitala afgană.

Abdul Mateen Qani a informat de asemenea că "toate trupurile au fost transferate la Kabul şi se află la departamentul medico-legal". El a subliniat că "femei" se numără "printre morţi şi răniţi", fără alte precizări.

Acest atac sîngeros este primul împotriva unor turişti străini în Afganistan după revenirea talibanilor la putere, în august 2021.

Bamiyan, unde se află uriaşele statui ale lui Buddha dinamitate de talibani în 2001, este prima destinaţie turistică din Afganistan.

Potrivit primelor informaţii din surse spitaliceşti, răniţii sînt originari din Norvegia, Australia, Lituania şi Spania. "Ei se plimbau în bazar atunci cînd au fost atacaţi", a adăugat Qani.

"Şapte suspecţi au fost arestaţi, între care unul a fost rănit. Ancheta continuă şi emiratul islamic analizează cu toată seriozitatea acest dosar", a mai spus el.

Purtătorul de cuvînt nu a precizat dacă a existat unul sau mai mulţi atacatori.

Provincia Bamiyan este populată majoritar de membri ai comunităţii hazara, şiiţi. Aceştia sînt vizaţi în mod regulat de atentate sîngeroase ale grupări Stat Islamic, sunită, comise de obicei cu explozivi împotriva unor vehicule.

Exceptînd atentatele SI, securitatea a revenit în linii mari în Afganistan după 2021, la peste 40 de ani de conflicte sîngeroase.

0
0
0
2
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?