COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

În Găgăuzia își începe activitatea Celula Anticriză a Poporului

În Găgăuzia își începe activitatea Celula Anticriză a Poporului

În contextul declarării stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în Găgăuzia, începînd cu 23 martie 2020, își începe activitatea Celula Anticriză a Poporului (CAP).

Aceasta inițiativă civică are scopul de a ajuta cetățenii de către structurile de stat și cele neguvernamentale în perioada de criză, transmite Noi.md.

Potrivit reprezentanților grupului de inițiativă, din care fac parte persoane publice, deputații Adunării Populare a Găgăuziei, oameni de afaceri și activiști tineri, — necesitatea de a crea Celula a fost dictată de situația de urgență cu privire la răspîndirea coronavirusului, precum și de dificultățile cu care se confruntă reprezentanții categoriei social-vulnerabile a populație și concetățenii de peste hotare.


Prin decizia grupului de inițiativă, președinte al Celulei Anticriză a Poporului a fost ales omul persoana publică Victor Petrov.

"Celula, în colaborare cu structurile de stat, va ajuta prin toate modalitățile persoanele nevoiașe, în primul rînd persoanele în etate, familiile cu mulți copii, persoanele cu dizabilități. Acestea vor fi asigurate cu produse, medicamente, produse de igienă", a declarat președintele CAP, Victor Petrov.

"Deja astăzi lucrăm la colectarea cererilor, în scopul evacuării cetățenilor din Rusia și Turcia. Cursele Istanbul-Chișinău și Moscova-Chișinău sînt programate pentru 26 martie. Cursele sînt organizate, în primul rînd, pentru femei, copii și studenți", a menționat Petrov.

Se menționează că "Celula Anticriză a Poporului va ajuta organele de drept și organizațiile medicale în asigurarea respectării principiilor stării de urgență și în spitalizarea de urgență a cetățenilor, cu simptome de infecție cu coronavirus".

Angajații Celulei intenționează să explice în mod cuprinzător cetățenilor regulile de carantină, să informeze despre necesitatea respectării recomandărilor structurilor de stat și a principiilor regimului stării de urgență.

Activitatea Celulei va fi orientată la maxim spre formatul online, cu limitarea comunicării în direct, deoarece este important să fie respectate regulile regimului de carantină.

De Luni, 23 martie, a fost deja deschisă ”linia fierbinte” (+373-78-222-982) a Celulei, unde oricine poate suna și solicita asistență. De asemenea, pentru a informa publicul și-a început funcționarea un canal-Telegram special https://t.me/nash_md și pagina de Facebook: https://www.facebook.com/nashmoldova

Primirea de urgență a cetățenilor se efectuează pe adresa: Comrat, str.Tretiakov, 27.

Anterior, cu ajutorul grupului de inițiativă al Celulei Anticriză a Poporului, în regim de urgență a fost organizată aducerea la Chișinău a peste 300 de cetățeni ai Moldovei din Marea Britanie și Egipt. Decizia de urgență privind evacuarea a fost dictată de introducerea carantinei în aceste țări și închiderea frontierelor Moldovei.

În Moldova a fost introdusă stare de urgență pe o perioadă de 60 de zile, care va dura pînă pe 15 mai, în legătură cu pericolul răspîndirii coronavirusului. Potrivit legii, în perioada de urgență pot fi luate decizii privind evacuarea temporară a cetățenilor din zonele care reprezintă o amenințare la adresa vieții, introducerea unui regim special de intrare și ieșire din țară, precum și consumul echilibrat de alimente și alte obiecte de primă necesitate etc.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load