WhatsApp blochează utilizatorii acestor aplicații

WhatsApp blochează utilizatorii acestor aplicații

Utilizarea numeroaselor alternative la WhatsApp va fi interzisă de către creatorii serviciului, chiar dacă includ o serie de funcții utile, precum posibilitatea rulării simultane de două instanțe a aplicației.


WhatsApp este cea mai populară aplicație de chat cross-platform de pe mapamond. Din păcate, printr-un update iminent, s-ar putea să facă viața mai dificilă celor care au telefoane dual SIM și au apelat la alternative precum GB WhatsApp sau WhatsApp Plus pentru a rula o a doua instanță a serviciului.


Printr-un comunicat oficial, WhatsApp avertizează utilizatorii să nu mai folosească deloc variante modificate ale aplicației oficiale, indiferent care este scopul din spate. Nu contează dacă ai apelat la o variație de WhatsApp pentru funcții suplimentare sau pentru posibilitatea a avea două aplicații cu aceeași funcție pe un singur telefon. Riști ca în viitorul apropiat să nu mai funcționeze.


Blocarea agresivă a celor care folosesc variante modificate de WhatsApp a început deja, iar pretextul oficial este că gestul are în spate siguranța utilizatorilor. În opinia dezvoltatorilor, atîta timp cît nu vorbim folosești o versiune oficială din Google Play a popularului program de chat, ești expus la riscuri inutile, scrie playtech.ro.


În prima fază, cei care folosesc acele versiuni de WhatsApp vor primi interdicții temporare asupra contului. Dacă te confrunți cu o astfel de situație, ești nevoit să descarci versiunea oficială a programului din Google Play pentru a recîștiga acces la cont.


Din cauza acestei situații care s-ar putea să te lase fără conversații și poze, ar fi bine să-ți faci un backup al conversațiilor, dacă te afli în poziția de utilizator de GB WhatsApp sau WhatsApp Plus. Respectiva copie de siguranță poate fi restaurată în versiunea oficială a programului.


Dacă nu faci însă backup și ți se taie accesul la program, riștă să rămîi fără istoricul discuțiilor cu prietenii, fără pozele transmise în conversații sau clipurile video amuzante. Au apărut deja online primele sesizări din partea utilizatorilor care au fost penalizați de WhatsApp.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load