X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Сercetătorii au descoperit de unde vine noul coronavirus

13 mai. 2020,, 22:30   Ştiinţă şi IT
3177 0

Un grup de cercetători din China au ajuns la concluzia că mutațiile neobișnuite specifice virusului SARS-CoV-2 au fost observate într-un alt virus, recent identificat la lilieci. Această descoperire desființează, în opinia oamenilor de știință chinezi, mitul potrivit căruia noul coronavirus ar fi fost creat în condiții de laborator.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista Current Biology. Coronavirusul EmYN02 a fost descoperit la 227 de probe strînse în provincia Yunnan în perioada mai - octombrie 2019. S-a constatat că unele dintre părțile genomului ARN al RmYN02 sînt aproape identice cu SARS-CoV-2, informează dcbusiness.ro.

În plus, în acea parte a genomului care codifică zona care se leagă de receptorul uman ACE2 nu au fost depistate asemănări. Ceea ce înseamnă că RmYN02 nu este capabil să contamineze celulele omului, spre deosebire de SARS-CoV-2.

Asemănarea cheie dintre cele două virusuri constă în faptul că ambele dispune de inserții de aminoacizi în locul de unde se unesc cele două subunități S1 și S2 ale proteinei responsabilă de pătrunderea agentului patogen în celula-gazdă.

Aceste mutații au fost considerate o caracteristică unică a virusului SARS-CoV-2 și erau prezente în toate genoamele coronavirusului din Wuhan analizate pînă în prezent. Avînd în vedere unicitatea acestor mutații, unii experți au sugerat că ele demonstrează originea artificială a virusului.


Avînd însă în vedere că RmYN02 se întîlnește numai în natura sălbatică, acest lucru demontează ipoteza că noul coronavirus ar putea fi rezultatul unor manipulații genetice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?