Savanţii au reuşit să recreeze senzaţia de déjà vu

Savanţii au reuşit să recreeze senzaţia de déjà vu

Mulţi ştiu acea senzaţie bizară că ai mai avut acea experienţă, fie că mergi pe o stradă, vorbeşti cu cineva sau realizezi o anumită acţiune.

Un nou studiu al cercetătorilor de la Colorado State University arată că această senzaţie are de-a face mai degrabă cu memoria şi nu cu un al şaselea simţ.

În cadrul noului experiment, Anne Cleary şi echipa sa au arătat că o persoană care trece prin déjà vunu prezice cu acurateţe mai ridicată ce urmează să vadă mai departe decît cineva care ghiceşte, scrie Science Alert.

Cleary a mai demonstrat că familiaritatea este declanşatorul cheie pentru senzaţia de premoniţie. „Nu putem reţine în mod conştient scena anterioară, dar creierul nostru recunoaşte similaritatea. Această informaţie vine în forma unui sentiment că am mai fost acolo în trecut, dar nu ne putem da seama cînd şi de ce”, a precizat Cleary. „Ipoteza mea de lucru este aceea că déjà vu este o manifestare particulară a familiarităţii. Eşti familiar cu o situaţie atunci cînd simţi că nu ar trebui şi de aceea este atît de bizară şi de intensă”.

Conform cercetătoarei, relatările indică faptul că senzaţia de déjà vu vine laolaltă cu un sentiment puternic de a fi capabil să prezici viitorul. În 1959, un experiment care a indus această stare prin stimularea cortexului temporal, a scos la iveală că participanţii aveau şi acest simţ al premoniţiei.

Acum, bazîndu-se pe studiile şi experimentele anterioare, Cleary a testat 298 de participanţi. Echipa a construit medii ambiante în jocul video The Sims - locurile erau aranjate la fel, dar erau diferite din punct de vedere tematic. În alte studii, o astfel de duplicare a arătat că poate induce senaţii de déjà vu în participanţi.

În cadrul noului experiment, participanţii s-au uitat la video-uri care arătau din perspectiva unei persoane mai multe scene, iar o voce feminină spunea numele scenei, precum o groapă de gunoi sau un acvariu.

Apoi, li s-a arătat o serie de teste-video, unde locul era diferit tematic de cele anterioare, dar jumătate erau la fel. La un moment critic, participanţii erau opriţi şi întrebaţi dacă experimentează déjà vu şi dacă ştiu ce urmează mai departe.

Jumătate dintre participanţi au simţit déjà vu, dar nu au răspuns mai bine la întrebări decît participanţii care nu aveau acest sentiment.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load