Premieră în medicină: doctorii au conectat o proteză direct la nervii mîinii

Premieră în medicină: doctorii au conectat o proteză direct la nervii mîinii

Doctorii din Suedia au reușit, într-o premieră mondială, să conecteze o mînă-proteză direct la nervii din antebrațul unei femei. Aceasta din urmă a putut astfel să își miște degetele cu ajutorul minții și chiar să simtă senzații tactile.


Acest pas este unul crucial în medicină. Proteza de față este foarte diferită față de protezele care există deja pe piață și care se bazează adeseori pe plasarea de electrozi la exteriorul pielii. Cercetătorii de la Chalmers University of Technology și de la firma de biotehnologie Integrum AB au creat o mînă prostetică în cadrul unui proiect european ambițios, DeTOP, de dezvoltare a protezelor pentru membrele lipsă.


Chirurgii au reușit să conecteze o mînă-proteză la mîna unei femei cu ajutorul implanturilor de titan. Ei au conectat o serie de 16 electrozi direct la nervii și mușchii mîinii ei. În acest mod, femeia a putut să își controleze mîna cu ajutorul minții, îndeplinind diverse sarcini – cum ar fi legarea șireturilor și să tastarea la laptop. „Descoperirea tehnologiei noastre constă în a permite pacienților să folosească interfețe pentru a-și controla proteza, putînd concomitent să perceapă senzații acolo unde contează, în viața de zi cu zi”, a explicat cercetătorul Ortiz Catalan, de la Chalmers University of Technology.


Posibilitatea de a conecta dispozitive electronice direct la sistemul nervos uman dă naștere unor moduri noi și extraordinare de a interacționa cu tehnologia. Cercetătorii suedezi au arătat într-un videoclip felul în care femeia care a beneficiat de implant poate să își flexeze brațul virtual pe ecranul unui computer chiar înainte ca mîna fizică să fie instalată.


Dacă pînă acum, ideea unor membre de roboți, asemenea celor din Star Wars și din Neuromancer, părea o utopie SF, acum acest lucru devine realitate. Acum, asemenea proteze cyborg există, doar că nu sînt valabile la scară largă.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load