Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Pînă în 2050 lumea ar putea să treacă la energie verde

25 ian. 2020,, 23:01   Ştiinţă şi IT
3685 0

Planul acesta vizează 149 de ţări şi reprezintă o extindere a unui proiect anterior.

Problemele legate de climă ocupă un loc tot mai important pe agenda publică, dar şi în cadrul preocupărilor oamenilor de ştiinţă; un lucru mai mult sau mai puţin acceptat de către diferiţii actori implicaţi în luarea şi implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de carbon vizează modul în care producem energia care aliminetează societatea modernă. O echipă de la Universitatea Stanford a adunat informaţii despre 143 de state din întreaga lume şi a ajuns la concluzia că trecerea de la energia produsă prin arderea combustibililor fosili la energia verde ar putea avea loc pînă în anul 2050.

Cercetătorii din spatele acestui plan explică faptul că această transformare a consumului de energie la nivel global va duce la o scădere cu şapte milioane a deceselor datorate poluării şi va duce la crearea de 28,6 milioane de noi locuri de muncă.

Costurile acestui plan sînt de asemenea pe măsura ambiţiilor şi rezultatelor sperate. Astfel, financiar, cercetătorii de la Stanford sînt de părere că va fi nevoie de 73 de miliarde de dolari, bani care ar putea fi recuperaţi într-un orizont de timp mediu, aproximativ şapte ani.

„Pe baza calculelor anterioare pe care le-am efectuat, credem că acest lucru va evita încălzirea globală de 1,5 grade Celsius”, explică Mark Jacobson, unul dintre autori.


Acest plan implică o transformare a tuturor sectoarelor economice, precum producerea energiei electrice, transporturile, industria grea şi cea uşoară, agricultura, pescuitul, silvicultura şi operaţiunile armate în consumatoare de energie regenerabilă.

Mark Jacobson este de părere că în prezent dispunem de 95% din tehnologia necesară tranziţiei la energia verde în toate cele 143 luate în calcul; cu precizarea că o parte din cele 73 de miliarde ar trebui redirecţionate către cercetarea şi dezvoltarea tehnologică.

Cercetătorii iau în calcul şi faptul că această tranziţie va produce la rîndul ei emisii de carbon, calculele arătînd că acestea s-ar ridica la 0,914% din nivelul actual al emisiilor. De asemenea, cifrele din raport sînt aproximative şi asta deoarece există o serie de date care nu au putut fi luate în calcul. Trebuie precizat că anul 2050 a fost ales ca dată în care această tranziţie ar putea fi completă deoarece cercetătorii au luat în calcul şi reticienţa şi eforturile împotriva unor astfel de măsuri pe care unii politicieni şi lobbişti le-ar face

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?