COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

NASA anunță un concurs neobișnuit cu un premiu de 35 mii de dolari

NASA anunță un concurs neobișnuit cu un premiu de 35 mii de dolari

La 45 de ani după primele misiuni cu echipaj uman, NASA cere ajutorul comunității de inventatori pentru rezolvarea unei probleme pe care primii astronauți veniți pentru cîteva ore să exploreze satelitul natural al Pămîntului au evitat-o recurgînd la diverse improvizații care nu ar funcționa pe termen mai lung.

În pregătire pentru reluarea misiunilor cu echipaj uman, planificată pentru anul 2024, NASA trebuie să creeze o nouă versiune a toaletei întîlnită deja pe Stația Spațială Internațională, care să funcționeze în atît condiții de microgravitație dar și la suprafața Lunii, informează go4it.ro.

Primul WC instalat pe Lună trebuie să întrunească o serie foarte strictă de reguli privind greutatea, spațiul ocupat și modul de funcționare ecologic.


Premiat cu 35000 de dolari americani, provocarea numită Lunar Loo solicită doar participarea cu idei noi și creative pentru un nou model de WC care să fie deopotrivă confortabil și să funcționeze corect la o șesime din gravitația terestră, fără a irosi resurse prețioase precum apa potabilă.

Pentru a fi acceptată de experții NASA, noua toaletă spațială trebuie să aibă o masă mai mică de 15 kilograme sub gravitație terestră, să ocupe un volum nu mai mare de 0,12 metri cubi, să consume mai puțin de 70 de wați energie electrică, să funcționeze cu un nivel de zgomot mai mic de 60 de decibeli (comparabil unui ventilator mediu de baie) și să poată deservi atît utilizatori de sex feminin, cît și bărbați, de diferite forme și dimensiuni.

„Deși este posibil să știm să facem toalete spațiale, recunoaștem că există o mulțime de inovații în gestionarea deșeurilor, cum ar fi toalete fără evacuare forțată sau chiar fără apă”, a declarat Mike Interbartolo, manager de proiect pentru Lunar Loo Challenge. „Prin urmare, am dorit să ne extindem baza de cunoștințe, folosind această provocare pentru a descoperi necunoscutele ce ar putea exista.

„Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce poate livra comunitatea de inventatori, sub formă de idei noi și creative pentru cum ar trebui să arate o toaletă”.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load