Lansarea rachetei Falcon Heavy, amînată

Lansarea rachetei Falcon Heavy, amînată

Compania spaţială americană SpaceX a amînat pentru joi prima lansare comercială a rachetei sale Falcon Heavy, care face parte din clasa lansatoarelor grele, din cauzei vîntului puternic din Florida.


"Amînare a încercării de astăzi de a lansa Falcon Heavy: următoarea fereastră - mîine, 11 aprilie", au scris miercuri pe Twitter reprezentanţii companiei SpaceX.


Într-un mesaj precedent, patronul companiei, Elon Musk, a precizat că viteza vîntului era foarte mare şi că lansarea va fi amînată în cazul în care condiţiile meteorologice nu se îmbunătăţesc.


Această lansare ar trebui să fie prima misiune comercială a rachetei, care transportă la bord un satelit aparţinînd operatorului saudit Arabsat. În urmă cu un an, o rachetă Falcon Heavy a realizat cu succes primul său zbor non-comercial, cînd a trimis în spaţiu o maşină Tesla roşie decapotabilă.


În cadrul misiunii amînate pentru joi, Falcon Heavy urmează să plaseze satelitul Arabsat-6A, care cîntăreşte şase tone, pe o orbită geostaţionară, la 36.000 de kilometri de Terra.


SpaceX deţine două rachete operaţionale: Falcon 9, care efectuează cea mai mare parte a lansărilor şi domină piaţa americană (21 de lansări în 2018), şi Falcon Heavy, care, aşa cum indică şi numele său, a fost creată pentru a transporta în spaţiu încărcături mult mai grele şi pe orbite mai îndepărtate.


Falcon Heavy este alcătuită din echivalentul a trei rachete Falcon 9, alipite pentru a tripla forţa vehiculului în momentul lansării. SpaceX va încerca să readucă la sol cele trei propulsoare ale rachetei.


Cu prilejul lansării-test din februarie 2018, încărcătura era alcătuită din autovehiculul Tesla al CEO-ului SpaceX, Elon Musk, care purta la bord un manechin botezat Starman. Acea maşină se află încă pe orbită în jurul Soarelui, undeva între Terra şi Marte.


După acel prin zbor reuşit, armata americană şi companii private au semnat contracte pentru lansări cu ajutorul rachetei Falcon Heavy, iar NASA a evocat posibilitatea de a îi încredinţa misiuni pentru programul său care vizează revenirea astronauţilor americani pe Lună.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load