World Wide Web împlineşte 30 de ani. Anunțul inventatorului

World Wide Web împlineşte 30 de ani. Anunțul inventatorului

Inventatorul World Wide Web, britanicul Tim Berners-Lee, a susţinut luni, la Geneva, cu ocazia a 30 de ani de la naşterea reţelei, că utilizatorii ar trebui să deţină ''controlul complet'' asupra datelor personale. 

"Nu ar trebui să le puteţi vinde pe bani. Controlul şi accesul asupra datelor sînt drepturi", a adăugat acesta. Inventatorul a recunoscut însă că este dificil să impui o reglementare strictă în toate cazurile. "Cîteodată, este nevoie de o legislaţie care să prevadă că datele personale, similar datelor genetice, nu pot fi niciodată utilizate", a spus acesta.

Inventatorul World Wide Web, britanicul Tim Berners-Lee, a susţinut luni, la Geneva, cu ocazia a 30 de ani de la naşterea reţelei, că utilizatorii ar trebui să deţină ''controlul complet'' asupra datelor personale, relatează marţi AFP.

"Filozofia Fundaţiei pentru Web este că ar trebui să aveţi un control complet asupra datelor voastre. Nu este vorba despre petrol, nu este materie primă, nu este o substanţă", a declarat Berners-Lee în timpul unei discuţii cu cîţiva jurnalişti la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), locul de naştere al Web-ul.


"Nu ar trebui să le puteţi vinde pe bani. Controlul şi accesul asupra datelor sînt drepturi", a adăugat acesta.

Inventatorul a recunoscut însă că este dificil să impui o reglementare strictă în toate cazurile. "Cîteodată, este nevoie de o legislaţie care să prevadă că datele personale, similar datelor genetice, nu pot fi niciodată utilizate", a spus acesta.

Berners-Lee a avertizat asupra unui ''viitor posibil'', cînd ''browser-ul dumneavoastră va păstra urme despre tot ceea ce cumpăraţi, browser-ul dumneavoastră va păstra, de asemenea, datele financiare'', iar ''atunci, browser-ul vostru va şti mai multe despre dumneavoastră decît Amazon''.

"Nu trebuie să presupunem că lumea va rămîne aşa cum este acum'', a avertizat acesta, făcînd apel la utilizatorii de internet să-şi apere drepturile şi să nu se aştepte ca acestea să le fie apărate de guverne.

În 1989, pe cînd lucra la Centrul de calcul de la CERN, în apropiere de Geneva, Tim Berners-Lee a imaginat ''un sistem de gestiune descentralizată a informaţiei'', care a devenit actul de naştere al Web-ului.

Tim Berners-Lee se ocupa de anuarul intern al CERN, dar în paralel, a iniţiat demersuri care să le permită miilor de oameni de ştiinţă din lume să-şi poată comunica, la distanţă, cercetările desfăşurate în cadrul organizaţiei.

Cu ocazia celebrării a 30 de ani de la crearea World Wide Web, Berners-Lee va iniţia ''marţi un turneu de 30 de ore - pentru cei 30 de ani ai Web-ului'', de la CERN la Londra, apoi în Africa, a explicat pentru AFP un purtător de cuvînt din cadrul organizaţiei.

La 30 de ani de la inventarea reţelei, Berners-Lee a redactat anul trecut ''un contract pentru Web'', destinat să asigure veridicitatea informaţiei prezente pe internet. Acesta a creat, de asemenea, o platformă botezată ''Solid'', care să permită utilizatorilor controlul asupra datelor personale.

Lansarea proiectului va trebui să răspundă neliniştilor care vizează vînzările de date personale fără consimţămîntul utilizatorilor.

Inventatorul a declarat săptămîna trecută la Washington că obiectivul proiectului este de a ''separa aplicaţiile de stocare a datelor'' astfel încît utilizatorii să poată decide unde şi cum îşi pot dezvălui datele persoanele.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load