Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În Grecia, a fost descoperite osemintele celui mai vechi om din afara Africii. A trăit acum 210 de mii de ani!

12 iul. 2019,, 02:00   Ştiinţă şi IT
2170 0

Un grup internațional de oameni de știință, condus de cercetători din Muzeul de Istorie Naturală din Londra, în timpul săpăturilor din Grecia, a descoperit oseminte umane de aproximativ 210 mii de ani.

Este cel mai vechi reprezentant al speciei Homo sapiens, găsit în afara Africii, potrivit unui studiu publicat în revista Nature.


Oamenii de știință au descoperit două cranii fosilizate ale unor oameni vechi din specia Homo sapiens încă în anii 1970, în cursul săpăturilor din peștera Apidimus din sudul Greciei.


Acum, cercetătorii au decis să le reanalizeze – ca rezultat, au aflat că primul a aparținut unui Neanderthal care a trăit acum 170 de mii de ani. Al doilea aparține reprezentantului speciei Homo sapiens, unul dintre primii oameni din Europa, care a trăit acum aproximativ 210 de mii de ani.
Osemintele descoperite sînt cu 16 mii de ani mai vechi decît descoperirea anterioară, făcută în Israel, în 2018. Datorită descoperirii, oamenii de știință vor trebui să revizuiască teoria despre perioada începutului migraţiei reprezentanților speciei Homo sapiens din Africa. Astfel, pînă nu demult se credea că acest lucru s-a întîmplat cu aproximativ 70 de mii de ani în urmă.


________________________________________



Anterior, cercetătorii de la Academia de Științe a Republicii Sakha și Muzeul de Istorie Naturală din Suedia au determinat vîrsta unui cap de lup, descoperit în vara anului 2018 pe malurile râului Tirechtyach. Prădătorul a trăit în epoca Pleistocenilor, aşadar vîrsta sa este de aproximativ 40 de mii de ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?