COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

De ce uneori simțim că timpul trece greu, mai ales pe timp de criză?

De ce uneori simțim că timpul trece greu, mai ales pe timp de criză?

Percepţia asupra timpului este legată de experienţele noi şi de amintirile pe care le formăm.

Odată cu izolarea din cauza epidemiei de COVID-19, mulţi dintre noi simţim că percepţia noastră asupra timpului s-a modificat şi că acesta pare a „curge” mai greu. De ce se întîmplă asta? Răspunsul este destul de simplu şi face trimitere la subiectivitatea modului în care percepem timpul.

Fizicienii ne-ar spune că trecerea timpului depinde de gravitaţie, totuşi, percepţia timpului pe care o folosim în viaţa de zi cu zi este supusă „forţelor” exercitate de către experienţele pe care le avem. Astfel, zilele în care avem experienţe multiple şi acestea aduc un grad de noutate ridicat, sînt percepute ca fiind mai lungi şi asta deoarece, experienţele se transpun în mai multe amintiri la care ne putem întoarce. Vorbim aici de perioada copilăriei, în care mai toate experienţele noastre se dovedeau a fi inedite pentru noi, notează timpul.md.

Înaintarea în vîrstă face ca numărul experienţelor pe care le avem să crească şi astfel să scadă şansele de a avea experienţe noi, care să ne surprindă. Astfel, primele zile de izolare s-au dovedit a fi o schimbare, pentru mulţi dintre noi, faţă de rutina obişnuită.


Totuşi, în scurt timp am reuşit să dezvoltăm o nouă rutină în condiţiile actuale, ceea ce face ca elementele de noutate din viaţa noastră să fie din ce în ce mai rare. Astfel, prin repetiţie, percepţia noastră asupra timpului s-a diluat, iar zilele par a fi mai lungi şi greu de distins una de alta.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load