Cel mai aproape de Soare: ce poate fi găsit pe super-pămîntul GJ 357 d și de ce această clasă de planete este atît de interesantă pentru savanţi

La 31 iulie, telescopul spațial TESS a descoperit super-pămîntul cel mai aproape de Soare - GJ 357 d.

Obiectul astronomic este situat la o distanță de 31 de ani lumină de planeta noastră, iar o analiză preliminară a atmosferei sale a arătat prezența apei în ea. Aceasta înseamnă că supra-pămîntul poate fi locuit. Se pare că acum este mai ușor de testat ipoteza existenței vieții pe planete care sînt mai mari decît Pămîntul, dar mai mici decît giganții cu gaze. Să vedem că cunoaşte ştiinţa despre super-pămînturi, care este probabilitatea vieții pe suprafaţa acestora și de ce descoperirea TESS poate duce asigura științei exoplanetelor un progres simţitor.

În martie 2009, NASA a lansat telescopul orbital Kepler, un vînător de exoplanete a cărui sarcină era să le caute și să le clasifice în sistemele stelare îndepărtate. Aparatul a descoperit cîteva mii de exoplanete și a răspuns pentru prima dată la întrebarea despre raportul corpurilor de diferite dimensiuni din Univers.

Misiunea a arătat că planetele mici sunt mult mai des întîlnite decît cele mari. Cel mai răspîndit tip s-au dovedit a fi obiecte ceva mai mari decît Pămîntul și ceva mai mici decît Neptun, adică super-pămînturile.

În ciuda faptului că supra-Pămînturile sunt un fenomen ordinar, nici în partea noastră a Căii Lactee, nici în Sistemul Solar nu există nici o planetă de acest tip. Prin urmare, în mod paradoxal, cea mai răspîndită clasă de planete din galaxia noastră rămîne a fi cea mai puțin studiată.

De ce este super-pămîntul atît de greu de învățat?

Astronomii au mai multe ipoteze cu privire la structura supra-pămînturilor. Astfel de exoplanete se pot asemăna Pămîntului cu o structură stîncoasă, atmosferă și miez lichid. Probabil, conform clasificării, acestea sînt mai aproape de Neptun, adică au un nucleu mare de gheață înconjurat de o coajă de hidrogen și heliu. Sau ar putea fi lumea apei – un miez stîncos înconjurat de apă. Poate că au o atmosferă formată din vapori de apă.

Pentru a determina compoziția chimică a planetei, astronomii analizează lumina stelară care trece prin atmosfera sa. Particulele moleculare prezente în atmosferă absorb lumina la lungimi de undă specifice, iar telescoapele Hubble și Spitzer sînt capabile să surprindă acest proces, văzînd planeta și atmosfera sa la diferite lungimi de undă și să determine ce substanțe chimice sînt prezente pe ea.

Această tehnică pînă în prezent a făcut posibilă testarea a peste treizeci de planete. Oamenii de știință, de exemplu, au descoperit că în atmosfera unor exoplanete gigantice de gaz, cunoscute sub numele de Jupiters fierbinți, există apă, hidrogen și heliu - și, eventual, dioxid de carbon și metan.