Apple va face iPhone-uri și Mac-uri cu energie regenerabilă

Apple va face iPhone-uri și Mac-uri cu energie regenerabilă

Apple a anunţat că a reuşit să îşi convingă principalul subcontractor, grupul Foxconn, precum şi principalul său furnizor de chipuri, TSMC, să folosească energie regenerabilă la realizarea de produselor sale.


Producătorul telefoanelor iPhone a informat că un număr de 44 de companii de pe lista sa de furnizori utilizează energie regenerabilă, aproape dublu faţă de cei 23 de furnizori implicaţi anterior în acest program.


Apple nu a precizat de unde anume îşi vor procura energia regenerabilă companiile incluse în acest program, dar i-a încurajat pe furnizori să îşi construiască propriile facilităţi, cum a făcut firma Compal, care asamblează tablete iPad, şi care anul trecut a instalat panouri solare pe acoperişul uzinelor sale din China.


"În urmă cu cîţiva ani am spus că vrem să începem să lucrăm cu furnizorii de energie regenerabilă iar obiectivul nostru este să avem noi proiecte de energie regenerabilă cu o capacitate de 4 Gigawaţi în 2020. Suntem în grafic să ne îndeplinim acest obiectiv", a declarat vicepreşedintele Apple pentru mediu, Lisa Jackson.


Propriile facilităţi Apple, inclusiv birouri, magazine şi centre de date, utilizează energie regenerabilă începînd din 2018. Însă operaţiunile de producţie reprezintă 74% din amprenta de carbon a Apple şi sînt derulate de companiile subcontractante care deţin şi operează propriile lor uzine. Începînd din 2015, Apple a discutat cu aceste companii pentru ca să utilizeze energie regenerabilă pentru produsele Apple.


Grupul taiwanez Foxconn este cel mai mare producător mondial de produse electronice pe bază de contract pentru firme, precum Apple, Hewlett Packard, Nokia şi Dell. Compania taiwaneză este renumită în special pentru că asamblează telefoanele iPhone pentru Apple.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load