COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Un baschetbalist din NBA a riscat să intre din nou în carantină

Un baschetbalist din NBA a riscat să intre din nou în carantină

Baschetbalistul Richaun Holmes, de la echipa Sacramento Kings, a riscat să intre din nou în carantină, pentru a-și comanda mîncare.

Richaun Holmes a părăsit campusul NBA, pentru a-și comanda de mîncare, el intrând astfel din nou în carantină.

Holmes a scris pe Twitter că regretă acţiunea sa şi speră să se alăture cît mai curînd echipei sale în play-off, scrie News.ro.

Jucătorii din NBA se află în campusul de la Disney World din Florida încă de săptămâna trecută, ei fiind obligaţi să stea în camerele lor de hotel şi să fie supuşi mai multor teste de coronavirus.


În vîrstă de 26 de ani, Holmes a jucat 33 de meciuri pentru Kings înainte de suspendarea sezonului în martie.

322 jucători testaţi, două cazuri pozitive în “bula” de la Orlando

Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) şi sindicatul jucătorilor au anunţat, luni, că doar doi jucători au fost testaţi pozitiv la coronavirus dintre cei 322 de jucători care au ajuns la complexul Walt Disney din Orlando, în Florida.

Cei doi jucători în cauză “nu au ieşit niciodată din carantină şi au părăsit campusul pentru a se izola acasă sau într-un loc de izolare”, se arată într-un comunicat, care a precizat că alţi 19 jucători au fost testaţi pozitiv înainte de a se deplasa la Orlando, cel mai recent exemplu fiind cel al coordonatorului lui Rockets, Russell Westbrook.

Pentru NBA, cele două cazuri pozitive dovedesc succesul “bulei” de la Orlando, în timp ce virusul nu încetează să se propage în Florida, unde 15.299 noi cazuri au fost contabilizate duminică, un record pentru o zi, scrie Agerpres.

Campionatul se va relua pe 30 iulie la Orlando, după peste patru luni de la întreruperea survenită pe 11 martie, în urma anunţului testării pozitive la coronavirus a francezului Rudy Gobert, jucătorul lui Utah Jazz.

Calendarul prevede până la şapte meciuri pe zi, pe trei terenuri diferite în “bula” de la Disney World Resort.

Sunt vizate 22 de echipe din 30 care vor disputa în prima fază câte opt meciuri din sezonul regulat fiecare, înaintea unor baraje eventuale pentru locul 8 din fiecare conferinţă, ultimul loc calificativ pentru faza play-off.

Faza play-off se va desfăşura apoi de manieră clasică, după sistemul cel mai bun din şapte partide, iar finala NBA va avea loc cel mai tîrziu pe 13 octombrie.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load