Spectacol în Liga Campionilor: FC Liverpool a învins-o pe Bayern Munchen

Spectacol în Liga Campionilor: FC Liverpool a învins-o pe Bayern Munchen

FC Liverpool s-a calificat în sfeturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins cu 3-1 în deplasare pe Bayern Munchen în manșa secundă a optimilor de finală. În partida tur de pe Anfield Road scorul a fost de 0-0.

Finalista ediției trecute a competiției a deschis scorul în minutul 26 prin senegalezul Sadio Mane, după o gravă eroare a portarului Manuel Neuer.

Speranţele bavarezilor au renăscut în minutul 39, atunci cînd Joel Matip a trimis în propria poartă balonul care se îndrepta spre Robert Lewandowski. După pauză, însă ''cormorani'' au mai marcat de două ori prin fundaşul olandez Virgil van Dijk şi prin acelaşi Sadio Mane și au lichidat orice intrigă.O altă formație calificată în sferturi este FC Barcelona. Catalanii au surclasat pe teren propriu formația franceză Olympique Lyon cu scorul de 5-1.

După 0-0 în tur, gazdele au luat o importantă opțiune la calificare încă pînă la pauză, marcînd de două ori, prin Lionel Messi și Philippe Coutinho.

Oaspeții au încercat să revină în cărțile calificării în repriza secundă și pentru un timp au reușit: Lucas Tousart a redus din handicap în minutul 58.

Formația franceză a presat în ultimul sfert de oră, însă Barcelona a mai înscris de trei ori prin Lionel Messi, Gerard Pique și Ousmane Dembele și s-a calificat ”en-fanfare”.

Astfel, cele două cîtigătoare de aseară s-au alăturat celorlalte sfertfinaliste, Ajax Amsterdam, Tottenham Hotspur, FC Porto, Manchester United, Manchester City și Juventus Torino.

Vineri, în orașul elvețian Nyon, va avea loc tragerea la sorți nu doar a perechilor din sferturile de finală, ci și a celor din semifinale, precum și a gazdei nominale a marei finale, partidă ce va avea loc la 1 iunie, pe stadionul ”Wanda Metropolitano” din Madrid.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load