Moldoveanul care vrea să cucerească Noua Zeelandă, alergînd 250 de kilometri

Moldoveanul care vrea să cucerească Noua Zeelandă, alergînd 250 de kilometri

Sportivul Iulian Bercu va alerga 250 de kilometri în cadrul ultramaratonului Racing The Planet, organizat la 3 martie. 


În cadrul acestuia, îşi vor testa forţele 180 de participanţi din 35 de state. Este pentru prima dată cînd s-a înregistrat şi un reprezentant din ţara noastră. 


Competiţia va dura şapte zile, timp în care Iulian Bercu va trece de la temperaturi de 20 de grade cu plus pînă la minus 10. 


"Am fost motivat de faptul că este o nouă experienţă, este o alergare de şapte zile, o competiţie în care trebuie să porţi tot echipamentul cu tine. Va fi o competiţie destul de grea pentru că sînt acumulări foarte mari, practic nu este loc plat: sau te laşi la vale, sau gîfîi la deal", a menţionat sportivul.


Cei 250 de kilometri sînt împărţiţi în mai multe segmente, care trec prin munţi. 


"Dimineaţa ne trezim, alergăm 40 de kilometri pînă seara, noaptea dormim, a doua zi o luăm de la început. A treia sau a patra zi vom avea un traseu de 80 şi kilometri, care va fi un pic mai complicat, cred că acolo va fi sub 20 de ore alergarea", a declarat Iulian Bercu.


Regulile de participare trebuie respectate cu stricteţe. Sportivii trebuie să aibă în rucsac 37 de piese obligatorii, printre care trusa medicală, lanterne, mănuşi, haine groase şi subţiri. Organizatorii le oferă participanţilor doar apă şi un loc în cort. 


"Cel mai important lucru este sacul de dormit. Tot felul de scurte, o scurtă impermiabilă de puf, care îţi oferă o protecţie de pînă la minus cinci grade. Pentru a economisi din greutate şi loc în rucsac, toate alimentele sînt împachetate în plicuri, doar adaugi apă şi le mănînci", a precizat sportivul moldovean.


Toamna trecută, Iulian Bercu a alergat 170 de kilometri în cadrul cursei Ultra-Trail din Mont-Blanc. Sportivul a finalizat ultramaratonul în 38 de ore şi 20 de minute.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load