Conor McGregor și-a fracturat piciorul în luptă cu un moldovean (FOTO)

Conor McGregor și-a fracturat piciorul în luptă cu un moldovean (FOTO)

Întoarcerea lui Conor McGregor după o absență de doi ani la UFC 229 nu s-a încheiat bine pentru el. "The Notorious" nu a reușit să-și recupereze titlul în fața lui Khabib Nurmagomedov, care a ajuns să-l doboare în etapa a patra a luptei lor principale.


Se pare, însă, că au existat și alți factori externi care au condus la rezultatul lui McGregor. În timpul vizitei sale recente pe podcastul lui Tony Robbnins, luptătorul irlandez a dezvăluit o fractură pe care a suportat-o cu puțin timp înainte de luptă. Pare să se fi întîmplat în timpul unor antrenamente cu luptărul moldovean Constantin Gnusariov, cu care McGregor se antrenează la aceeași sală.


"Două săptămîni și jumătate înainte de ultima bătălie, am aruncat o lovitură din față unui luptător moldovean", a spus McGrgeor.


"Cînd am atacat, l-am aruncat pe burtă și pe cele două degete ale picioarelor mele. Doctorul meu a trebuit să intre în ring, să le întindă (degetele) și să le fixeze la loc, iar piciorul meu s-a umflat ca un balon”, a continuat el.


Deși McGregor nu spune numele luptărului moldovean în luptă cu care și-a fracturat piciorul, admitem că este vorba despre Constantin Gnusariov pe care luptătorul irlandez l-a pomenit anterior într-o postare pe contul său de instagram.


În plus, pe contul lui Gnusariov găsim mai multe fotografii în care el apare alături de McGregor în relații aparent prietenoase.













 


 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load