Cine a devenit cel mai bun jucător din Franța

Cine a devenit cel mai bun jucător din Franța

Kylian Mbappe, atacantul echipei Paris Saint-Germain, a fost desemnat duminică cel mai bun jucător din campionatul de fotbal al Franţei în sezonul 2018-2019, succedîndu-i în palmares coechipierului său Neymar, informează AFP.


Mbappe, în vîrstă de 20 ani, a cucerit, totodată, pentru al treilea an consecutiv, trofeul rezervat celei mai bune speranţe din Ligue 1, un record şi o premieră, cu ocazia tradiţionale gale a trofeelor UNFP, care îi recompensează individual pe cei mai buni fotbalişti din prima ligă franceză, scrie Agerpres.


„Sînt cu adevărat mulţumit. A fost un an mare, în care am avut mult mai multe responsabilităţi. Trăiesc pentru asta. Sper că anul viitor voi face încă un pas mare înainte în cariera mea, pentru a continua să progresez şi să încerc să ating vîrfurile”, a declarat jucătorul lui PSG.


Campionul mondial francez l-a devansat pe brazilianul Neymar, cîştigătorul de anul trecut, şi pe argentinianul Angel Di Maria, coechipierii săi de la PSG, pe lista candidaţilor la acest titlu figurînd, de asemenea, Nicolas Pepe (Lille) şi Hatem Ben Arfa (Rennes).


Kylian Mbappe a marcat 32 de goluri în actuala ediţie din Ligue 1, ajutînd-o pe Paris Saint-Germain să cucerească al optulea său titlu de campioană a Franţei. El nu a putut împiedica, însă, eliminarea precoce a echipe sale din Liga Campionilor (optimi de finală) şi Cupa Ligii franceze (sferturi de finală).


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load