Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Boxerii moldoveni au ajuns în semifinalele Campionatului European (VIDEO)

14 mar. 2019,, 09:30   Sport
1951 0

La Campionatul European printre boxerii din categoria de vîrstă 19-22 ani, care are loc la Vladikavkaz (Rusia), miercuri, 13 martie, s-au încheiat luptele din sferturile de finală.

Elevul antrenorului emerit al Moldovei Igor Untilă, Dorin Bucşa de la Hînceşti, care evoluează în categoria de greutate de pînă la 60 kg, a repurtat o a doua victorie, în faţa unui sportiv german, şi a avansat în semifinale, unde se va întîlni cu boxerul din Belarus, Dmitry Deshkevich.

Elevul antrenorului Iurie Paraschiv, Alexandru Paraschiv (64 kg) din Chișinău, după a treia victorie la campionat, în ultima luptă împotriva unul boxer francez, în semifinală va lupta cu sportivul rus din Vladikavkaz, gazda ringului, Alan Abaev.

Boxerii noștri şi-au garantat cel puţin medaliile de bronz, dar sînt hotărîți să facă mai mult.

La un pas distanță de podiumul de onoare a fost Cristina Kravcenko, din Tiraspol (57 kg), care a pierdut cu scorul de 2-3, după o decizie a arbitrilor, unei sportive din Anglia, obţinînd, astfel, locul V.


Cu locul V revine acasă şi Andrei Zaplitnîi (91 kg) din Grimăncăuţi, care a pierdut în fața unui boxer francez.

Luptele din semifinale din cadrul Campionatului European vor avea loc vineri și sîmbătă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?