Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3993

Voicu: Mașinile conduse de șoferii beți ar putea fi confiscate pe viață

5 feb. 2020,, 10:45   Societate
3858 1

După accidentele provocare de șoferii care nu se asigură cînd trec de pe o bandă pe alta, accidentele comise de conducătorii auto care urcă băuți la volan se află pe locul doi.

Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, transmite Noi.md cu referire la Agora.

Oficialul a precizat că autoritățile pregătesc o serie de proiecte care își propun să-i pedepsească și mai crunt pe șoferii nedisciplinați.

„Sîntem spre terminarea unui proiect de lege unde vom veni cu propuneri de înăsprire a pedepsei pentru conducătorii auto care urcă la volan băuți.

Vom considera asta ca o infracțiune, iar mașina va fi confiscată pe viață. Și va fi vîndută la licitație. Pentru conducerea cu viteză excevisă vom veni cu o înăsprire.


Vom propune ca cei care încalcă să nu mai beneficieze de 50% achitare în cazul în care achită în 72 de ore. Dacă ei nu înțeleg că viața are propritate, sîntem nevoiți”, a spus Voicu.

De asemenea, ministrul a adăugat că urmează să fie instalate și mai multe camere de supraveghere pe trasee:

„Vom instala pe trasee a camerelor de supraveghere. Vom face o prezentare premierului în acest sens. În așa fel vom micșora numărul accidentelor rutiere.

Camerele vor atenționa șoferii pentru că vor fi prinși mai ușor. Se va înregistra încălcarea vitezei, va fi făcut calculul.

Mulți fug de achitarea amenzilor aplicate de camere. Aici sîntem în colaborare cu Ministerul Finanțelor ne vom gîndi la o formă ca cei care au de achitat amenzi să fie considerați datornici statului”.

Șeful de la Interne a mai spus că sînt din ce în ce mai dese cazurile cînd polițiștii renunță la mita oferită de șoferi. Pentru gestul lor, oamenii legii ar putea fi premiați.

„Pentru prima dată în ultimii ani avem peste 40 de cazuri de corupere activă. Mă bucur că polițiștii declară la SPIA la CNA pe șoferii care propun mită de la 300 pînă la 800 de dolari.

Mă bucur că au înțeles care poate fi pericolul. Ne gîndim să încurajăm polițiștii să renunțe la mita care li se propune”, a declarat oficialul.

Potrivit datelor Inspectoratului Național de Patrulare, săptămîna trecută au fost identificați 51 de șoferi care au urcat la volan în stare de ebrietate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?