Vecini de celulă: Petic și Grigorciuc au povestit cum s-au împrietenit

Vecini de celulă: Petic și Grigorciuc au povestit cum s-au împrietenit

Gheorghe Petic, fostul polițist de frontieră care a fost învinuit că ar fi violat o femeie, în Penitenciarul nr. 13 a fost vecin de celulă, timp de o lună, cu activistul civic Pavel Grigorciuc.


Aceștia au spus că deseori încercau să discute, lucru ce le era interzis. Ei mai povestesc și pentru ce au fost sancționați și transferați apoi, în altă celulă. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii de aseară, „Politica Nataliei Morari” de la TV8.


„Eu am auzit că Gheorghe vorbea cu cei din penitenciar. L-am strigat, l-am întrebat atunci dacă nu are încălzitor. În mare parte eu îl întrebam despre știri. El anterior fiind într-un alt penitenciar, unde i s-a permis să aibă un radio. Eu, însă, nu aveam această posibilitate. De aceea, primul lucru ce l-am întrebat erau noutățile, ce se mai întîmplă”, a mai menționat Grigorciuc.


„Noi ne mai permiteam să lovim de cîteva ori în perete. Apoi ieșeam la fereastră și discutam, ori ieșeam la ușă. Evident că atunci cînd discutam cu Pavel mai auzea și toată pușcăria. Domnul Pîntea a văzut că prea mult discutăm, fiind deținuți politici și atunci, ca să nu facem o revoluție acolo… Acesta a fost și motivul pentru care ne-au transferat în alte celule”, a spus Petic.


Cei doi au mai menționat că vor iniția o asociație. La acest subiect, Grigorciuc a mai spus că au avut unele probleme. Potrivit lui, nu li s-a permis ca asociația să fie denumită „Anti-Plaha”.


„Noi vorbeam și așa s-a născut ideea de a face o asociație, la data de 7 aprilie. După aceea, pe mine m-au transferat în altă celulă, iar eu acolo am făcut cunoștință cu domnul Eșanu. Noi doi am fost eliberați mai devreme, așa că am început a ne ocupa de înregistrarea asociației. A fost o problemă cu înscrierea acestei asociații. Ea trebuia să fie denumită „Anti-Plaha”, însă nouă asta nu ne-au permis. Scopul acesteia este de a nu mai permite ca în țara noastră să se mai întîmple asemenea situații. Să nu mai fie presiune politică”, a mai adăugat Grigorciuc.


Gheorghe Petic a fost eliberat din arest după nouă luni de detenție, iar activistul civic Pavel Grigorciuc a fost reținut în martie și eliberat în iulie.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load