Undă verde pentru vehiculele mari privind circulaţia peste rîul Nistru

Undă verde pentru vehiculele mari privind circulaţia peste rîul Nistru

Vehiculele cu capacitatea de pînă la 10 tone, vor putea traversa podul rutier peste rîul Nistru, amplasat în preajma localităților Gura Bîcului și Bîcioc.


Astfel, s-a redus cu aproape 50 de km traseul parcurs de cursele interraionale de transport pasageri și mărfuri, asigurînd  accesul direct spre localitățile din stînga Nistrului.


Restricția pentru greutatea autovehiculelor de peste 3,5 tone a fost extinsă pînă la 10 tone. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul ședinței Grupului comun de experți în domeniul transporturilor și infrastructurii rutiere. Tot astăzi, au fost instalate indicatoarele rutiere corespunzătoare. La ședință au participat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, și Secretarul de stat Serghei Bucataru.


Potrivit experților, podul Gura Bîcului – Bîcioc poate rezista unităților de transport de pînă la 10 tone. Decizia de a extinde restricția impusă vehiculelor mai grele de 3,5 tone a fost luată în vederea  fluidizării transportului de mărfuri și persoane, și facilitării conexiunii dintre cele două maluri ale Nistrului.  


Amintim că, podul de peste rîul Nistru din preajma localității Gura Bîcului și Bîcioc a fost redeschis pe 20 noiembrie 2017, la propunerea Grupului comun de experți în domeniul infrastructurii rutiere, care au confirmat posibilitatea deschiderii circulației vehiculelor pe pod, după reparația și amenajarea acestuia.


Podul Gura Bîcului - Bîcioc a fost deteriorat în anul 1992 și reconstruit în 2001, cu suportul partenerilor europeni. Costul lucrărilor de reparație a constituit aproximativ 30 de milioane de lei. Podul este parte a drumului internațional M-5, care face parte din rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T) și asigură conexiunea cea mai scurtă dintre Iași și Odessa. Fiind o arteră magistrală, acest drum nu traversează nicio localitate, ceea ce permite fluidizarea traficului rutier.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load