X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Un tînăr din Chișinău crează caricaturi inspirate din viață

25 iul. 2019,, 09:00   Societate
2660 0

Transformă realitățile în caricaturi. De mai mulți ani, un tînăr din Chișinău transpune situațiile cu care se ciocnește, în fiecare zi, în adevărate opere de artă.

Cu ajutorul unui pix digital, dar și cu umor, Alex Bureț schițează caricaturi. Creațiile tînărului sînt extrem de populare pe rețelele sociale. Unele din ele fiind distribuite de mii de persoane. Cum a fost cea pe care a realizat-o după ce un reprezentant al bisericii a tîrîit un cîine, legat de mașină.

Alex Buretz are 35 de ani, iar în ultima perioadă și-a făcut un nume pe rețelele sociale, datorită caricaturilor. Totuși, primele desene le-a făcut pe cînd avea doar trei ani, iar primele schițe de caricaturi – pe cînd era școlar.

A făcut studii la o facultate de arte și design din capitală. Astfel că, pe lîngă jobul de designer grafician, de aproape 5 ani, Alex mai creează și caricaturi. Pentru a-și vedea caricatura gata, are nevoie de o tabletă și un pix digital.

Pentru o caricatură are nevoie de cîteva ore, în funcție de subiectul pe care îl abordează. Unele sînt mai mult sarcastice, altele însă scot în evidență probleme sociale.


Una din cele mai populare caricaturi este cea în care a descris incidentul, ce a avut loc recent cu implicarea unui angajat al Mitropoliei Moldovei. Schița a fost distribuită de mii de persoane.

Chiar dacă și-a lustruit atent stilul, Alex ține cont și de tendințele la nivel mondial.

Tînărul a realizat o caricatură dedicată și echipei TV8, care a realizat reportajul. Alex Buretz spune că acum lucrează la un proiect social – face benzi desenate. Iar, ulterior, acestea vor deveni filmulețe informative.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?