Un spital din Moldova, renovat cu aparate de aproape 2 milioane de lei

Un spital din Moldova, renovat cu aparate de aproape 2 milioane de lei

Spitalul raional Făleşti a fost modernizat şi dotat cu aparate performante, în cadrul unui proiect susţinut de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) şi autorităţile locale.

„Mai multe utilaje de la instituţia medicală din raionul Făleşti trebuiau înnoite. Am început cu secţia  roentgenologie, unde am adus aparate moderne”, a specificat în cadrul unei ceremonii desfășurată ieri la spitalul din Făleşti, Oleg Belbas, directorul Agenţiei teritoriale Vest a CNAM. 

La rîndul său, Iurie Osoianu, directorul ÎMSP "Spitalul raional Fălești”, a explicat că noul aparat digital va permite un nivel mai înalt de diagnosticare şi va uşura munca specialiştilor raionali, care vor avea posibilitatea să trimită rezultatele pentru consultări colegilor de la clinici naţionale de profil.

Costul proiectului de la Făleşti  este de peste 1,7 mln de lei, dintre  care un milion de lei a fost achitat de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, ÎMSP "Spitalul raional Făleşti” a alocat 419,6 mii de lei și Consiliul raional a contribuit cu 300 mii de lei.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load