Un șofer a fost prins circulînd cu o viteză nemaivăzută

Un șofer a fost prins circulînd cu o viteză nemaivăzută

Ieri, 27 februarie, inspectorii de patrulare în apropriere de s. Bacioi, au surprins cu echipamentul de măsurare a vitezei de tip ,,RADAR” un automobil de model BMW X6 care se deplasa cu 155km/ora, scrie Noi.md.

La semnalul inspectorilor de oprire a autoturismului, șoferul a ingnorat intenționat somația, a efectuat o manevră și a continuat deplasarea cu viteză excesivă. Imediat, a fost solicitat ajutorul altui echipaj pentru a reține șoferul. După intervenția promptă a agenților de patrulare, la scurt timp conducătorul a fost stopat la intrare în satul Ecaterinovca r. Cimișlia. Șoferul s-a dovedit a fi un bărbat în vîrstă de 47 de ani, locuitor al or. Comrat.

Astfel, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform articolului 236 al. 3 ce prevede, depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 40 km/oră, stabilindu-i amendă de 1800 lei și 5 puncte de penalizare. De asemenea, acesta avea parbrizul și portierele din față umbrite, pentru care conform articolului 228 al.7 a primit amendă în sumă de 1200 lei și 3 puncte de penalizare.

Totodată, conform articolului 241 al. 1 pentru neîndeplinirea de către conducătorul de vehicul a indicaţiei legale date de agentul de circulaţie de a opri vehicululul, fiind în drept legal, agentul de patrulare i-a ridicat permisul de conducere șoferului, înaintîndu-l în instanța de judecată pentru stabilirea sancțiunii. În cazul dat, după ultimele modificări, legislația prevede amendă de la 17.000 pînă la 25.000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni la 1 an.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load