Un proces interminabil

Un proces interminabil

Încă un manual editat în 2011 pe bani româneşti: Chicuş N., Cibotaru N., Gonţa Gh., Negrei I. Istoria românilor. Epoca modernă. Manual pentru clasa a 11-a.


Ce-i drept, cu mai puţin naţionalism agresiv-primitiv, însă şi el nu recunoaşte poporul moldovenesc, dreptul lui la autodeterminare şi la fel este supraîncărcat cu falsuri istorice. Nu este lipsă nici de terminologie nazistă de tipul „neam românesc", „alogeni" etc. (p. 44, 45, 58, 134).


Cu regret, şi manualul dat este pătruns de un fenomen absolut antiştiinţific cum este furtul istoric. Astfel, denumirile oraşelor transilvănene sînt antiistoric rebotezate cu nume româneşti, pe care le-au căpătat abea după 1918. La fel şi referitor la denumirea Valahiei. Peste tot se utilizează denumirea „Ţara Românească", acesta fiind un fals obraznic. Acelaşi lucru şi referitor la numele populaţiei din aşa zisul „spaţiu românesc": chiar autorii manualului dat la p. 30 combat atare teză, menţionînd că încă la sf. sec. al XVIII-lea toată lumea-i numea pe Cloşcă şi Horea conducători ai „valahilor răsculaţi". Numele etnic de român s-a încetăţenit abea în a doua jumătate al sec. al XIX-lea.


Antiştiinţifică este şi teza despre Moldova, Valahia şi Transilvania pînă la 1862/1918 ca „provincii româneşti" (p. 33). De asemenea, în sec. al XVIII-lea – mijlocul sec. al XIX-lea n-a existat în natură nici aşa numita „problemă românească" (p. 29, 66). Totalmente minciunoase sînt şi afirmaţiile precum că D. Cantemir scria „despre români" (p. 34); că în secolele XVII-XVIII ar fi existat o pretinsă „istoriografie românească", iar „Crgore Ureche a susţinut ideea unităţii românilor din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, indicînd idealul spre care urmează să aspire poporul român" (p. 42); precum că în prima parte a sec. al XIX-lea exista aşa zisa „societate românească", „naţiune română" cu „conştiinţă naţională" (p. 64, 65); precum că în Basarabia „masa ţărănească instinctiv simţea româneşte" (p. 135), „poporul român" fiind „majoritar în Basarabia" (p. 138). Se face impresia că autorii n-au citit nici Letopisețul Țării Moldovei, nici Descrierea Moldovei...


Iar teza despre România ca „ţara noastră" este în general antistatală (p. 144).Încă un manual editat în 2011 pe bani româneşti: Chicuş N., Cibotaru N., Gonţa Gh., Negrei I. Istoria românilor. Epoca modernă. Manual pentru clasa a 11-a. Ce-i drept, cu mai puţin naţionalism agresiv-primitiv, însă şi el nu recunoaşte poporul moldovenesc, dreptul lui la autodeterminare şi la fel este supraîncărcat cu falsuri istorice. Nu este lipsă nici de terminologie nazistă de tipul „neam românesc", „alogeni" etc. (p. 44, 45, 58, 134).


Cu regret, şi manualul dat este pătruns de un fenomen absolut antiştiinţific cum este furtul istoric. Astfel, denumirile oraşelor transilvănene sînt antiistoric rebotezate cu nume româneşti, pe care le-au căpătat abea după 1918. La fel şi referitor la denumirea Valahiei. Peste tot se utilizează denumirea „Ţara Românească", acesta fiind un fals obraznic. Acelaşi lucru şi referitor la numele populaţiei din aşa zisul „spaţiu românesc": chiar autorii manualului dat la p. 30 combat atare teză, menţionînd că încă la sf. sec. al XVIII-lea toată lumea-i numea pe Cloşcă şi Horea conducători ai „valahilor răsculaţi". Numele etnic de român s-a încetăţenit abea în a doua jumătate al sec. al XIX-lea.


Antiştiinţifică este şi teza despre Moldova, Valahia şi Transilvania pînă la 1862/1918 ca „provincii româneşti" (p. 33). De asemenea, în sec. al XVIII-lea – mijlocul sec. al XIX-lea n-a existat în natură nici aşa numita „problemă românească" (p. 29, 66). Totalmente minciunoase sînt şi afirmaţiile precum că D. Cantemir scria „despre români" (p. 34); că în secolele XVII-XVIII ar fi existat o pretinsă „istoriografie românească", iar „Crgore Ureche a susţinut ideea unităţii românilor din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, indicînd idealul spre care urmează să aspire poporul român" (p. 42); precum că în prima parte a sec. al XIX-lea exista aşa zisa „societate românească", „naţiune română" cu „conştiinţă naţională" (p. 64, 65); precum că în Basarabia „masa ţărănească instinctiv simţea româneşte" (p. 135), „poporul român" fiind „majoritar în Basarabia" (p. 138). Se face impresia că autorii n-au citit nici Letopisețul Țării Moldovei, nici Descrierea Moldovei...


Iar teza despre România ca „ţara noastră" este în general antistatală (p. 144).


Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load