Un matineu din Italia s-a transformat într-un adevărat concert moldovenesc (FOTO)

Un matineu din Italia s-a transformat într-un adevărat concert moldovenesc (FOTO)

La eveniment, care a fost moderat de prezentatoarea Svetlana Prodan, au participat soliștii Valentin Prodan și Elena Răileanu, Ansamblul de Dansuri Populare „Trandafir moldovenesc".

Pe 11 martie 2018, Asociația Socioculturală „Acasă" din Roma, Italia, a organizat sărbătoarea „Vestitorii Primăverii 2018" ediția a II, sub înaltul patronaj al Ambasadei Republicii Moldova în Republica Italiană și în colaborare directă cu Studio Sava.

În cadrul evenimentului a avut loc și expoziția de fotografii „Italia-Moldova", semnate de Olga Adespea. Copiii migranților moldoveni au recitat poezii și au interpretat cîntece despre mamă și primăvară, reușind să-i emoționeze pîna la lacrimi pe toți cei prezenți.

Inițial a fost planificat un mic matineu pentru copiii și membrii Asociației, însă, în scurt timp, acesta s-a transformat într-un concert adevărat, cu o prezență de circa 100 de moldoveni de toate vîrstele, dornici de a se simți mai aproape de casă și de a sărbători Femeia și Mărțișorul.

Ambasadoarea Moldovei în Italia, Stela Stîngaci, le-a mulțumit organizatorilor și le-a urat cît mai multe ediții și evenimente frumoase, prezentînd, totodată, și un caz social, cel al tinerei Elena Crîșmari din Moldova, care, chiar și imobilizată în cărucior, a reușit să bucure publicul cu frumoasele mărțișoare croșetate de ea, primind în schimb donații de la cei prezenți.

Au surprins atmosfera în imagini Olga Adespea și Constantin Sorici.

Portalurile Noi.md și Moldovenii.md au fost parteneri media ai acestui eveniment.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load