Un ex-polițist ar putea ,,plăti” 5 ani de închisoare pentru 550 de euro

Un ex-polițist ar putea ,,plăti” 5 ani de închisoare pentru 550 de euro

Un cetățean este cercetat penal pentru că atunci cînd lucra ca subofițer de poliție în Bălți a primit 550 euro ca să faciliteze susținerea probelor practice și obținerea de către o persoană a permisului auto de categoria „B”, fără a susține examenele de calificare.


Potrivit informațiilor preliminare, acesta ar fi pretins şi primit de la o locuitoare a municipiului Chișinău –  domiciliată în raionul Florești –  mijloace bănești în sumă de 550 de euro, susținînd că ar avea influență asupra unor persoane publice responsabile de documentarea conducătorilor auto din cadrul Centrului Multifuncțional Bălți al Agenției Servicii Publice. Astfel, acesta își asumase rolul să-i determine să faciliteze susținerea probelor practice și obținerea permisului auto de categoria „B”, fără a susține examenele de calificare.


Acum, acesta este cercetat penal  pentru trafic de influență și riscă pînă la 5 ani de închisoare sau amendă în mărime de la 150.000 lei.


Acţiunile pretins a fi ilegale ale acestuia au fost documentate pe parcursul anului 2019, de către ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii  municipiului Chișinău, oficiul Principal. Suplimentar, trebuie menționat faptul că oamenii legii au pornit recent un alt dosar împotriva făptașului, pentru o infracțiune similară.



 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load