Ultimii cronicari moldoveni

Ultimii cronicari moldoveni

La începutul veacului XVIII letopisania moldovenească continuă să rămînă singurul gen de creaţie literară laică.


Însă forţa împrejurărilor istorice, ideile iluministe, care, fie prea lent, dar pătrundeau totuşi în ţările asuprite de Poarta Otomană, demonstrau că anumite forme de creaţie nu mai corespundeau intereselor şi trebuinţelor obştii.


Astfel, cronicile lui Axinte Uricarul, Nicolai Costin, Ioan Canta ş.a., deşi erau inferioare ca mesaj, scopuri politice şi formă de plăsmuire letopiseţelor lui Gr. Ureche, şi, mai ales, Miron Costin, rămîn totuşi surse istorice informaţionale, mărturii literare ale epocii. Iar opera lui Ion Neculce depăşea toate cronicile moldoveneşti precedente datorită vigurosului talent de mare scriitor al fostului hatman al Moldovei şi sfetnic al lui D. Cantemir. Cronicile de pînă la Ion Neculce sînt lucrări de tranziţie - de la modelul tradiţional cronicăresc la creaţii cu tendinţe, oricum, narative, descriind, uneori, numai anumite aspecte sociale (Gheorgachi) sau plăsmuiri cu scopuri propagandistice. Letopiseţul lui Ion Neculce este o măiastră operă literară, eroina ei principală fiind zbuciumata istorie a Moldovei din perioada respectivă. Indiferent de cum se prezintă creaţia şi personalitatea cronicarilor din veacul XVIII pe fundalul marilor predecesori - Gr. Ureche şi M.Costin şi a contemporanului lor - Ion Neculce, dînşii: N.Costin, A.Uricarul, Ioan Canta, alcătuitorul Cronicii racoviţene, cel al Cronicii Ghiculeşti, logofătul Gheorgachi; cărturarii Vartolomeu Măzăreanu, Amfilohie Hotiniul, Mihail Strelbiţkii ş.a., fiecare în parte şi toţi împreună, şi-au adus contribuţia la îmbogăţirea, diversificarea şi individualizarea culturii moldoveneşti, fapt pentru care merită plecăciunea şi recunoştinţa urmaşilor.


Nicolae Costin (1660-1712), fiul lui Miron Costin, a ajuns pînă la dregătoria de mare logofăt pe timpul domniei lui D.Cantemir. A rămas în cultura Moldovei cu Letopiseţul Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601, Cronica domniei lui N. Mavrocordat şi D. Cantemir (1709-1711) şi cu traducerea Ceasornicul domnilor tipărită la Iaşi (1714).


Axinte Uricarul (1670-1730), diacul lui N.Mavrocordat, a trudit cu zel mai mulţi ani la transcrierea Letopiseţului Ţării Moldovei de la Ştefan sîn Vasile Vodă încoace, de unde este părăsit de Miron logofătul, iar acum s-au scos din izvodul lui Vasile Dămian, ce au fost treti logofăt, şi de pe izvodul lui Tudosie Dubău, logofătul şi altora... Cuprinde perioada 1661 -1709. Cronica De a doua domnie a lui Nicolae Alexandru Mavrocordat (1711-1715) este singura lucrare de autor a lui Axinte Uricarul, în care preamăreşte meritele patronului. Ostenelilor lui Axinte Uricarul se datoresc cele mai reuşite copii ale letopiseţelor lui Gr.Ureche şi M.Costin, pe care pe alocuri le-a corectat, cîte ceva a adăugat.


Cronica racoviţeană (Pseudo-Muste) prezintă un caz mai rar întîlnit de propagandă prin letopiseţe, de folosire a istoriei pentru defăimarea adversarului. Este o compilaţie alcătuită la îndemnul domnitorului M. Racoviţă (1703-1705, 1707-1709, 1715-1726) şi cuprinde perioada 1661-1729.


Cronica ghiculească (Pseudo-Amiras) cu acest titlu s-a încetăţenit în istoria culturii Moldovei Cronica anonimă a Ţării Moldovei (1661-1733), scrisă pe timpul primei domnii a lui Grigore Gh. Ghica în Modlova (1726-1733), pe care nu l-a aranjat istoria dictată de M. Racoviţă. Cronica ghiculească este a şasea scriere istorică ce se străduie să îngemăneze evenimentele, întîmplările şi făptuirile Moldovei, de unde le-a lăsat pana lui Miron Costin (1661).


Ioan Canta (cuzino) ne-a lăsat un letopiseţ de volum mic, cuprinzînd domnia a doua a lui C. Mavrocordat (1714) pînă la domnia a patra a acestuia (1769). Modestă, sub toate aspectele, chiar şi în comparaţie cu ceilalţi confraţi de condei din epocă, lucrarea lui I. Canta este de nepreţuit din punctul de vedere strict documentar al evoluţiei fiscalităţii în acea perioadă.


Letopiseţul anonim al Moldovei, 1733-1774. (Pseudo-Enachi Kogălniceanu) este ultimul care a încheiat şirul de opere cu genericul cronografia moldovenească medievală. Autorul acestei lucrări, rămas necunoscut, a intitulat-o Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia întîiu pînă la a patra domnie a lui Constantin MavrocordatVoievod (1733-1774.


Letopiseţul Gheorgachi (1719 -?) ne-a lăsat o lucrare originală lipsită de „personaje” şi evenimente fixate cronologic, dar care, totuşi, este considerată „una eminamente istorică”. Este vorba de „Condică ce are întru sine obiceiuri vechi şi nouă a prea înălţaţilor domni care s-au făcut din poronca prea înălţatului, luminatului şi iubitorului de Hristos domnului meu şi oblăduitorului a toată Moldovia Io Grigorie Ioan VV (Voievod). Care s-au alcătuit şi s-au scris de mine, prea plecată slugă Gheorgachi, al doile logofăt, aici în oraşul Iaşului, la anii 1762, noiemvrie 5.


Vartolomeu Mazăreanu (1720-1790)” a fost, poate, în această perioadă, cel mai cultivat, după D. Cantemir, om de ştiinţă moldovan. Demonstrînd facultăţi deosebite, evidenţiindu-se printre învăţăceii de la Academia Movileană din Kiev, V. Măzăreanu este învrednicit cu titlul de „mădular” al acesteia, adică membru al acestei Academii. Personalititate cu cunoştinţe variate şi profunde, pentru vremea sa, V. Măzăreanu, fireşte, nu era străin de orientările iluministe, care, oricum, influenţau viaţa spirituală a Moldovei. Însă dragostea mare a lui V. Măzăreanu a fost pentru istoria Moldovei. Dînsul traduce din slavoneşte în moldoveneşte Pomelnicul mănăstirii Moldoviţa. Personal scrie cîteva lucrări - astăzi le-am numi monografii - istorice: Istoria mănăstirii Putna, Arătare pentru Ştefan Tomşa voievod, domnul ţării Moldovii. La Condica mănăstirii Voroneţul V. Măzăreanul anexează un compartiment: Domnia lui Ştefan voievoda cel Viteaz, ctitorul Sf. mănăstiri Voroneţului şi a altor multor mănăstiri şi biserici. Lucrarea de căpetenie a lui Vartolomeu Măzăreanul este Молдавской Летописец - Letopiseţul Moldovei. Scris la porunca general-feldmareşalului Piotr Alexandrovici Rumeanţev, Letopiseţul Moldovei al lui V. Măzăreanu prezintă o reuşită compilaţie în limba rusă din cronicile lui Gr. Ureche, M. Costin, I. Neculce, N. Costin, I. Canta. Молдавской Летописец este prima, cea mai amplă, Istorie a Moldovei în limba rusă.


Amfilohie Hotiniul (1735-1800). Despre acest cărturar şi reformator al şcolilor moldoveneşti cunoaştem puţine lucruri. Mai bine vorbesc despre dînsul făptuirile sale.


Se ştie ca pe la 1768 era episcop al Hotinului. În 1796 A. Hotiniul tipăreşte Gramatica de învăţătura fizicii, scoasă de pe limba italienească, pre limba moldovenească. În Prefaţă autorul mărturiseşte: „Iubite, cetitoriu, toţi dascălii şi învăţătorii zic şi scriu că ore care nu poartă griji să aibă iubire şi dragoste către patria sa, adică pentru ţara şi pămîntul şi limba, în care s-au născut, păcătuieşte întocmai ca şi cel ce trece cinstea părinţilor săi ... Nu ştiu cu ce dulceaţă se hrănesc cei ce nu pomenesc de patria sa. Deci şi eu pentru datoria aceasta (...) am tălmăcit această cărticică numită gramatica învăţăturilor fizicii de pe limba italienească pe limba moldovenească”.


Mihail Strelbiţkii (1730-1807) a desfăşurat o fructuoasă activitate culturală, manifestîndu-se în diferite domenii: traducător, tipograf, gravor, înfiinţînd primele tipografii moldoveneşti în stînga Nistrului, la Dubăsari, Movilău. Prigonit de autorităţile turco-fanariote pentru propagandă în favoarea ruşilor, pe timpul războiului ruso-turc (1787-1791) M.Strelbiţkii îşi mută tipografia sa de la Iaşi la Dubăsari. Pentru învăţarea limbilor rusă şi moldovenească M. Strelbiţkii a tipărit mai multe manuale: Букварь славянский (1754), Bucvar (1775-1800). De ale casii voarbe. Ruseşci şi moldoveneşci. Cu priincioase complementuri (1789). Aşadar, tendinţa de culturalizare, de răspîndire a ştiinţei de carte, spre luminarea poporului constituie o dominantă a vieţii spirituale a moldovenilor către sfîrşitul veacului XVIII. Nu întîmplător în această perioadă apare prima publicaţie (în limba franceză) Courier de Moldavie, apare prima culegere de versuri moldoveneşti - Poezii noo de Ioan Contacuzino, pe la mijlocul secolului M. Strelbiţkii tipăreşte la Iaşi primul abecedar moldovenesc Bucvar sau începere de învăţătură celor ce vor să înveţe carte cu slove slavoneşti. „Producţia cărturărească a secolului XVIII s-a soldat, - conchide academicianul N. Corlăteanu, - cu apariţia a mai mult de 50 de cărţi în marea lor majoritate fiind scrise în limba moldovenească”.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load