Ultima oră! Decizia CtEDO în cazul profesorilor turci expulzați din R. Moldova

Ultima oră! Decizia CtEDO în cazul profesorilor turci expulzați din R. Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis astăzi o hotărîre prin care declară că R. Moldova a încălcat drepturilor cetățenilor străini care au fost expulzați de pe teritoriul R. Moldova în septembrie 2018. CtEDO a constatat violarea articolelor 5.1 și 8, din Convenția pentru Drepturile Omului.


Astfel, CtEDO a decis că Guvernul R. Moldova va trebui să aschite cîte 25 de mii de euro pentru fiecare dintre cetățenii turci, ale căror drepturi au fost încălcate.


În fața Curții, reclamanții au declarat că au fost reținuți ilegal în dimineața zilei de 6 septembrie și că au fost predați ilegal autorităților turcești. Guvernul R. Moldova a recunoscut că cetățenii turci au fost reținuți, însă a declarat în fața Curții că acest lucru a fost justificat, iar reclamanții nu s-au opus expulzării în țara lor de origine.


Deși Guvernul de la Chișinău insistă că nu era conștient de temerile reclamanților de a fi expulzați în Turcia, Curtea notează că, în cererile de azil, reclamanții și-au exprimat clar frica de a fi persecutați în Rucia. Totodată, în decizia din 4 septembrie 2018, în legătură cu aceste cereri de azil, Biroul Migrație și Azil a considerat că temerea reclamanților de a fi persecutați politic în Turcia este bine întemeiată.


„În cazul de față se pare că autoritățile din R. Moldova nu numai că nu au acordat reclamanților posibilitatea de a alege țara în care să fie expulzați, dar deliberat, i-au transferat către autoritățile din Turcia. Materialele din dosar mai arată că operațiunea comună a serviciilor moldvenești și turceși a fost pregătită înainte de 6 septembrie 2018. Faptul că reclamanții au fost transportați în Turcia într-un avion special, este unul dintre elementele care susțin acest punct de vedere. Totodată, faptele indică că operațiunea a fost concepută și organizată astfel încît reclamanții să fie luați prin surprindere și să nu aibă posibilitatea de a se apăra”, precizează CtEDO.


Încă în septembrie, CtEDO a fost sesizată în legătură cu expulzarea celor șapte cetățeni turci din R. Moldova de către Vitalie Nagacevschi, președintele Asociației „Juriștii pentru Drepturile Omului”. La scurt timp după depunerea cererii, CtEDO a informat că a prealuat cazul și a cerut Guvernului R. Moldova explicații pe marginea expulzării profesorilor turci.


În explicațiile prezentate ulterior Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) referitor la cazul cetățenilor turci, Guvernul R. Moldova declara că nu a încălcat procedura privind declararea acestora drept persoane indezirabile și îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul țării. Agentul guvernamental, Oleg Rotari, menționa, în explicația prezentată instanței europene la 5 octombrie, că angajații „Orizont” au fost escortați în Turcia pentru că nu au solicitat „întoarcerea voluntară într-o altă țară decît țara lor de origine” și că nu au revendicat faptul că „ar putea fi torturați sau supuși unui tratament inuman în Turcia”. Argumentele respective sînt criticate de avocații celor șapte cetățeni turci, care susțin că explicațiile sînt „absurde”. 


Șapte cetățeni străini au fost expulzați în dimineața zilei de 6 septembrie 2018 din R. Moldova. Aceștia au fost reținuți în timp ce ieșeau din casă pentru a merge la serviciu. Pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini foto și video care surprind momentele în care cetățenii străini sînt reținuți.


SIS declara anterior că cei șapte cetățeni turci ar avea legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load