Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Transportatorii amenință cu proteste

3 sep. 2020,, 17:27   Societate
796 0

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) vine repetat cu solicitarea de a interveni pentru redresarea tensiunilor apărute între companiile de transport și autogările, care nu demult au fost supuse privatizării/transmiterii în gestiune, precum și în raporturile ce țin de achitarea datoriilor acumulate de ÎS ”Gările și Stațiile Auto”.

Transportatorii menționează că Agenția Proprietății Publice acționează ca un avocat al SRL ”Gările Auto Moderne” (GAM) și nu intervine în conformitate cu prevederile legale, pentru a constata încălcarea contractului de parteneriat public-privat încheiat pentru gestionarea patrimoniului ÎS ”Gările și Stațiile Auto” (GSA), notează jurnal.md.

Potrivit lor, în lunile martie-mai 2020 la „Gările Auto Moderne” a survenit incapacitatea de plată, fapt care a dus la neachitarea la timp a sumelor datorate companiilor de transport în mărime de 6-7 mln lei.

„Aceste sume au fost cheltuite de GAM contrar destinației și contrar prevederilor contractului de parteneriat public privat. Această încălcare de una singură era suficientă pentru inițierea procedurii de reziliere a contractului. Însă APP nu numai că nu a întreprins măsuri pentru constatarea încălcărilor comise, dar a inventat tot feluri de circumstanțe care să motiveze acumularea restanțelor, inclusiv motive contrare legii (s-a invocat că prin decizia CSE activitatea GAM a fost sistată etc).

În legătură cu aceste fărădelegi au fost adresate mai multe plîngeri la Guvern, Ministerul Economiei și Infrastructurii, Agenției Proprietății Publice, dar acestea au fost examinate superficial, spun reprezentanții APOTA. „Din răspunsurile primite, tragem concluzia că actualmente gările au fost preluate de un grup financiar-politic care urmărește scopul acaparării terenurilor pe care sînt amplasate autogările în scopul construcției diferitor centre comerciale,


Transportatorii anunță că ignorarea în continuare a cerințelor pe care le-au înaintat îi va determina să boicoteze activitatea autogărilor și să iasă la proteste pînă nu vor fi scoase la iveală și sancționate toate conexiunile de ordin financiar-politic care asigură activitatea ilegală a SRL ”Gările Auto Moderne” și companiile afiliate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?