Tot mai mulţi copii au de suferit de pe urma gheţuşului

Tot mai mulţi copii au de suferit de pe urma gheţuşului

Zeci de copii au ajuns la spital zilele acestea, după ce s-au distrat pe derdeluş. De cele mai multe ori, micuţii îşi fracturează mîinile sau picioarele. 

Alexandru are cinci ani şi a ajuns la spital după ce a ieşit la săniuş cu prietenii.

"Eram trei prieteni şi am făcut trenuţul din săniuţe şi ne-am dat la o vale foarte mare. După aceea mi-am rupt piciorul. - O să mai ieşi la săniuş? - Da, doar cînd o să mă fac bine", a spus Alexandru  Talmazan, pacient.

Unii copii au fost nevoiţi să-şi întrerupă vacanţă la munte din cauza fracturilor. 

"Am o fractură de claviculă. Eram pe schiuri, am intrat în zăpadă şi am căzut. Am simţit o durere puternică şi nu mă puteam ridica", a zis Daniel Viteazu, pacient.

"Am mers la vale cu viteză foarte mare şi după cotitură era foarte multă gheaţă şi m-am speriat şi am căzut şi mi-am pierdut echilibrul. Eram pe schiuri şi de abia mă învăţam", a declarat un pacient.

Medicii de la Spitalul pentru Copii "Valentin Ignatenco" din Capitală spun că, în această perioadă, numărul copiilor răniţi a crescut cu aproape o treime. 

"Vîrsta de la cinci ani 14 ani, cea mai activă vîrstă a copiilor. Mai mult suferă copii mai mult cu picioarele, gambe şi traume cranio-cerebrale", a declarat Grigore Rusanovschi, şeful Secţiei traumatologie, Spitalul "V. Ignatenco".

Micile accidente nu-i pot ţine în casă pe copiii dornici de aventură. 

"Eu păţesc cam în fiecare an să cad, mai luxez piciorul, dar nu mă împiedică ca să mai dau încă odată cu sania. Asta nu e o problemă principalul să vrei şi să simţi atmosfera asta de sărbătoare şi de iarnă", a spus un copil.

"Te loveşti şi te doare tare. Dar cîte odată poţi să cazi şi să ai Noroc să nu te loveşti tare", a zis alt copil.

În Capitală, săptămîna trecută, peste 600 de persoane s-au ales cu fracturi după ce au căzut pe gheaţă sau la săniuş.

 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load