Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Topul liceelor în care jumătate dintre elevi au picat examenele de Bacalaureat

8 iul. 2019,, 13:00   Societate
7061 0

La sesiunea din anul curent de Bacalaureat, 18 licee din R. Moldova au înregistrat o medie de promovare a examenelor sub 60 la sută, iar în patru instituții de învățămînt jumătate dintre absolvenți au picat examenele. Cifrele se conțin într-un clasament publicat de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.

Topul rușinos este condus de Liceul Teoretic „Nicolai Nekrasov” din orașul Strășeni, unde 7 absolvenți din cei 13 nu au susținut toate examenele de la BAC, iar nota medie a fost de 5,46.

Aceeași situație se atestă la liceul din satul Trebisăuți, raionul Briceni, unde exact atîția absolvenți au picat examenele, însă media celor care au trecut testele a fost mai mare – 7,21.

La liceul „Victor Dumbrăveanu” din Corlăteni, raionul Rîșcani, doar trei elevi din cei șase absolvenți au trecut testele la BAC cu o medie de 6,08, iar în Liceul Teoretic „P. Rumeanţev” din Cahul 16 elevi din 32, adică exact jumătate au picat BAC-ul.

Destul de prost s-au descurcat cu examenele de BAC și elevii Liceului Teoretic cu Învăţămînt Seral nr.1 din Chișinău. Acolo 62 de elevi au picat testele, iar 64 le-au susținut cu o medie generală de 6,09.


La coada clasamentului a ajuns și un liceu privat din Chișinău – Liceul Teoretic European care aparține Universității de Studii Europene. Deși părinții au plătit anual pentru studii cîteva mii de lei, aproape jumătate dintre elevi nu au promovat BAC-ul. Din 48 de absolvenți, 22 au picat testele, iar cei care le-au susținut au înregistrat o medie generală la examene de 6,70.

Precizăm că, în perioada 15-22 iulie, va fi organizată sesiunea suplimentară a Bacalaureatului. Rezultatele preliminare vor fi anunțate pe 24 iulie, iar rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la 30 iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?