COVID-19 în MOLDOVA

Tineri, dați în căutare națională, reținuți la frontiera de stat

Tineri, dați în căutare națională, reținuți la frontiera de stat

Doi tineri moldoveni, căutați de Poliția Națională pentru săvîrșirea diverselor infracțiuni, au fost identificați și reținuți de către anagajații Poliției de Frontieră. Ambele rețineri au avut loc la sfîrșitul săptămînii trecute, ca urmare a valorificării informațiilor operative.

În primul caz, la nivelul Direcției regionale SUD a parvenit acum trei luni orientarea pe numele unui locuitor al orașului Vulcănești. Acesta ar fi căutat de Inspectoratul de Poliție Cahul pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.187, al.2 al CP al RM (jaful). În acest sens și angajații Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești au lansat măsuri de căutare a persoanei. Ca rezultat, bărbatul de 35 de ani a fost identificat și reținut chiar în centrul orașului Vulcănești. Prin actul de primire-predare, persoana a fost deferită organului de poliție pentru luarea măsurilor legale ce se impun în privința acesteia.

Cel de-al doilea conațional, aflat în conflict cu legea, a fost reținut în timp ce trecea ilegal frontiera de stat. În seara zilei de duminică, polițiștii de frontieră din Briceni au fost sesizați de populația locală despre prezența unei persoane necunoscute la intrarea în satul Grimăncăuți. Acesta ar fi fost observat în timp ce se deplasa dinspre linia de frontieră spre interiorul țării. Operativ, patrula SPF Briceni a intervenit la fața locului unde a reținut un bărbat de 32 de ani, din spusele acestuia ar fi moldovean cu domiciliul în raionul Briceni. Din primele cercetări, persoana a recunoscut că traversase clandestin frontiera de stat, însă și-a motivat gestul prin faptul că era dat în căutare de autoritățile naționale pentru diverse infracțiuni, încă din anul 2018.
În cazul dat, polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD continuă cercetările sub aspectul săvîrșirii infracțiunii prevăzute în art.27, art.362 (alin.1) CP al RM (trecerea ilegală a frontierei de stat).

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load