Aflîndu-se, întreaga Ţară a Moldovei, la o treaptă de intensă dezvoltare a meşteşugurilor, fiind în creştere numărul pietrarilor, zidarilor, varnicerilor, teslarilor (lemnarilor), zugravilor ş.a., acumulîndu-se o bună experienţă a construirii unor edificii laice (militare şi administrative), începînd cu anii '80 domnitorul purcede la înălţarea unor sfinte lăcașe, prin care „şcoala moldovenească de arhitectură va păşi pe treapta ei de apogeu”.
Se cere de subliniat în mod deosebit, ca la biserica din Milişeuti apare o boltire aparte − component arhitectonic, ce „nu-şi găseşte corespondent în bisericile moldoveneşti ale epocii lui Ştefan cel Mare şi în cele mai vechi... Ea se deosebeşte de sistemele caracteristice arhitecturii religioase gotice şi este străină celei de tradiţie bizantină... Sistemul de reazem de pe naosul bisericii Pătrăuţi constituie una din caracteristicele importante ale triconului moldovenesc din epoca de apogeu... Acestui sistem nu-i găsim precedent în epoca anterioara dar nu-i găsim analogie mai strînsă în întreaga arhitectura medievală”. Cu denumirea „bolta moldovenească” sistemul de bolţi moldoveneşti a devenit un element original al arhitecturii religioase medievale”.
De altfel, au remarcat specialişii în materie, şi „utilizarea sistematică a contraforţilor la bisericile de plan triconc constituie o inovaţie tipic moldovenească”.
Adăuga comentariu