X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Stațiile de așteptare dintr-un raion din țară, transformate în adevărate opere de artă (FOTO)

14 sep. 2020,, 13:01   Societate
3021 1

Profesorii și elevii de la Școala de Arte din Telenești transformă minutele de așteptare la stație într-o plăcere colorată. Pînă la momentul de față, au fost pictate două stații, iar în rînd așteaptă încă opt.

Desenele care ajung pe stație au fost create de participanții concursului „Pictează-ți stația”, dedicat rîului Ciuluc. Astfel, zece stații din bazinul rîului Ciuluc, în raioanele Telenești și Sîngerei, vor avea o nouă imagine, transmite diez.md.

Prima stație a fost pictată în data de 6 septembrie în comuna Mîndrești, pe motivele lucrării de Andres Alexandrina, „Miracolul unui rîuleț”.


Ce-a de a doua stație a fost pictată la data de 13 septembrie, în satul Ciulucani (Telenești), pe motivele lucrării de Caprian Nicolae, „Popasul cocostîrcilor”.

Aceste activități au loc în cadrul proiectului „Asigurarea continuității măsurilor de protecție și restabilire ecologică a rîului Ciulucul Mic”, realizat de Asociația Obștească EcoVisio în parteneriat cu Școala Raională de Arte Plastice „Nicolae Moisei” Telenești.

Poți urmări în continuare activitatea acestui proiect AICI!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?