Spiritele s-au calmat: Spitalul din Cărpineni, Hînceşti, nu va fi închis

Spiritele s-au calmat: Spitalul din Cărpineni, Hînceşti, nu va fi închis

Satul Cărpineni, din raionul Hînceşti nu va fi închis, anunță ministerul Sănătăţii. Statul va relua finanţarea spitalului din localitate, a anunţat Ana Nemerenco, după vizita pe care a făcut-o la faţa locului.

”Ministrul nici nu știe unde-i Cărpineniul și că vreți să ne închideți spitalul. Am cerut absolut toate documentele și vreau să vă spun eu absolut nu voi încălca cadrul legal și în momentul ce un spital nu corespunde regulilor de acreditare a unui spital, el prezintă pericol pentru pacienți, securitatea și viața pacientului”, a spus ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

Solicitat telefonic, primarul localităţii a declarat că a reușit să convingă ministerul să ajute instituţia să obţină contractul de finanţare din cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

"Am reuşit prin argumente, prin convingerea oamenilor că acest spital este necesar. Doamna ministru a promis că ne va ajuta să obţinem prelungirea contractului de finanţare de la Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi s-a convins că acest spital nu este atât de fioros aşa cum se vorbea mai înainte", a spus primarul comunei Cărpineni, raionul Hânceşti, Ion Cărpineanu.

Spitalul din Cărpineni a rămas recent fără finanţare din partea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru că starea a trei încăperi nu ar corespunde normelor sanitare. Decizia autorităţilor centrale a revoltat atât oamenii din localitate, cât şi din satele vecine. Spitalul din Cărpineni deserveşte aproape 40 de mii de oamenii, din 13 sate.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load