Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Solicitarea de a strămuta dosarul lui Morari la o altă instanță, respinsă

2 mar. 2020,, 08:15   Societate
2514 1

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins solicitarea Procuraturii Generale prin care cerea strămutarea judecării cauzei penale care îl vizează pe fostul șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari.

Decizia CSJ a fost luată pe 28 februarie curent. Aceasta este fără drept de atac.

Astfel, judecătorii CSJ au precizat că cele invocate de PG sînt expuse neîntemeiat: „Motivele invocate sînt declarative și nu pot servi ca temei de strămutare a dosarului menționat, deoarece prin argumentele invocate se critică formarea completului de judecată, care poate fi contestat prin procedura de recuzare prevăzută de art.33-35 Cod de procedură penală”.

În același timp, Colegiul penal notează că circumstanțele indicate în cerere nu cad sub incidența instituției strămutării judecării cauzei penale într-o altă instanță. Totul pentru că potrivit legislației, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sînt independenți şi se supun numai legii.

Menționăm că pe 17 februarie curent Procuratura Generală a venit cu un comunicat prin care solicita strămutarea cazului Viorel Morari la o altă instanță. Motivul - în cazul Morari ar fi fost depistate, din start „probleme majore din cadrul sistemului judecătoresc”. PG susține că judecarea cauzei a început „defectuos”.

Procuratura insista ca dosarul să fie examinat de un judecător sau un complet format, conform rigorilor legale, din judecători desemnați aleatoriu și nu la discreția subiectivă a unui vicepreședinte de instanță.


Amintim că Viorel Morari a fost eliberat din arest preventiv în prima ședință pe cauza penală de învinuire în abuz de serviciu, fals în acte publice și amestecul în înfăptuirea urmăririi penale. Magistrații au decis ca Morari să fie plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?