Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Sechestru pe bunuri de peste 1 milion de lei

25 noi. 2019,, 17:00   Societate
2702 0

Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale a aplicat, săptămîna trecută, sechestru pe bunuri în valoare de peste 1, 1 milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor.

Direcţia analitică a efectuat 8 analize operaţionale pe cauze penale, alte 47 fiind în curs de elaborare.

Direcţia legislaţie a întocmit expertiza anticorupţie pe marginea a 12 proiecte de legi şi a elaborat 23 de avize.

Au fost înregistrate 1106 materiale în cancelaria Centrului, dintre care 37 sînt petiţii.

La linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 54 de apeluri,6 din ele fiind de competenţa CNA.


11 activităţi au fost desfăşurate de către Direcţia educaţie anticorupţie a CNA, iar săptămîna curentă vor avea loc alte 13 instruiri pentru funcţionarii publici. De asemenea, continuă campania în instituţiile de învăţămînt „Dacă ai dat, dacă ai luat!", organizată de CNA împreună cu rapperul Kapushon, voluntarii anticorupţie şi PNUD.

Au fost eliberate 114 caziere de integritate.

9 persoane sînt arestate în dosarele CNA, dintre care 4 se află în penitenciare, 3 în arest la domiciliu şi 2 în izolator.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?