Se promit schimbări în legislație pentru jurnaliști. Vor putea accesa gratuit mai multe baze de date

Se promit schimbări în legislație pentru jurnaliști. Vor putea accesa gratuit mai multe baze de date

Jurnaliștii din R. Moldova vor avea acces gratuit la mai multe baze de date, inclusiv cea de la „Cadastru” și Registrul de stat al persoanelor juridice. Asta au promis astăzi șeful Cancelariei de Stat și reprezentanții Agenției Servicii Publice.


Andrei Spînu afirmă că a fost pregătită o inițiativă legislativă, care urmărește modificarea a patru legi, astfel încît presa să aibă acces liber la mai multe date.


„Avem proiectul elaborat, care va fi înaintat în scurt timp pentru consultări publice. Proiectul prevede modificări la Legea Presei, Legea Cadastrului, Legea cu privire la accesul la informați și Legea cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice”, a precizat Spînu.


Funcționarii au dat asigurări că accesul care a fost blocat pe 6 august la Registrul de stat al persoanelor juridice va fi deblocat chiar astăzi pentru jurnaliști și prelungit pînă la 1 noiembrie.


„Pînă atunci, vom căuta o soluție ca dvs să aveți acces la toate datele necesare”, i-a asigurat Andrei Spînu pe jurnaliștii prezenți astăzi la o ședință de lucru organizată de Agenția Servicii Publice.


 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load