X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Scriitorul Ion Gheorghiţă, comemorat la Chișinău (VIDEO)

6 apr. 2019,, 10:00   Societate
3603 0

Poetul, traducătorul, eseistul şi dramaturgul Ion Gheorghiţă a fost comemorat în această săptămînă la Uniunea Scriitorilor din Moldova în ziua în care el ar fi împlinit 80 de ani.

Potrivit preşedintelui Uniunii Scriitorilor din Moldova Arcadie Suceveanu, Ion Gheorghiță a făcut parte din generația 60-70.

”El a excilat mai cu seamă în literatura pentru copii și în poezia cu formă fixă, dar și ca traducător. A avut un dar deosebit de a comunica cu copiii, știa să se identifice cu psihologia și cu logica infantilă. Întîlnirile sale în școli, grădinițe erau niște spectacole poetice”, a spus Suceveanu.

La rîndul său, scriitorul Ion Ciocan a spus că Ion Gheorghiță a fost un argint viu care a știut nu doar să încînte copiii, dar și să slăvească patria noastră.

”A fost un argint viu, se mișca între colegi ca un om care avea treabă peste tot. A fost în rîndul acelor care au inițiat mișcare de renovare în sînul scriitorimii. În poezia pentru adulți, Ion Gheorghiță a cîntat patria sovietică. Acea nemărginire de ape și cîmpii. Dar a cîntat și Moldova noastră. Ion Gheorghiță are și poezii care sînt bune și astăzi, pot fi recomandate și astăzi elevilor. Acestea pot fi date drept exemplu de poezie inspirată de pe meleagurile noastre străbune”, a spus Ion Ciocan.


Pe de altă parte, fiica sa, Cezara, spune că tatăl ei a iubit la nebunie copiii și oamenii.

Scriitorul și cineastul Mihai Poiată a remarcat faptul că regretatul poet a fost un om cu caracter care a știut să fie activ nu doar acasă în bucătărie, dar și la tribună, în fața oamenilor.

”A fost un om cu caracter. El a știut să fie sclipitor prin luările lui de cuvînt. A avut un spirit civic pronunțat, activ... Fiindcă noi sîntem buni de vorbit lucruri curajoase la bucătărie, Ion Gheorghiță a avut curajul să le spună de la tribună. El rămîne un exemplu de scriitor care se implică în viața comunității”, a adăugat Mihai Poiată.

Ion Gheorghiţă s-a născut la 2 aprilie 1939 în comuna Larga. În 1963 a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Cernăuţi. A debutat editorial concomitent cu volumele de versuri „Nelinişti matinale" şi „Mărul discordiei". A editat mai multe cărţi de poezie şi publicistică: „La marginea cîmpiei", „Simplu", „Ecoul de a doua zi", „Întemeierea frunzelor", „Dan de piatră" ş.a. A decedat în condiţii neelucidate în noaptea de 28 spre 29 noiembrie 1991, la Chişinău.

Anul trecut, datorită implicării echipei Noi.md, dar și a mai multor voluntari, placa comemorativă în memoria lui Ion Gheorghiță a fost reinstalată pe fațada casei unde a locuit renumitul om de cultură.

Nicolae Răileanu

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?