Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Satul Măgdăcești, conectat la apeduct și rețele de canalizare

23 apr. 2019,, 07:50   Societate
2755 0

Peste o mie de gospodării din satul Măgdăcești, Criuleni, sînt aprovizionate cu apă potabilă și conectate la rețelele de canalizare. Acest lucru a devenit posibil urmare a finalizării cu succes a proiectului de infrastructură în valoare de 33 milioane de lei, informează Noi.md.

„Acest eveniment aici, la Măgdăcești, este despre cele 1000 de gospodării care au acces la infrastructură. Și aceste proiecte vor continua, pentru că aceste proiecte sînt pentru oameni”, a declarat Pavel Filip.

Premierul a menționat că infrastructura este fundamentul de dezvoltare a țării, fiind declarată o prioritate a Guvernului. „Pe parcursul a 3 ani de guvernare, în primii doi ani am conectat 106 mii de gospodării la apă potabilă, iar în al treilea an, avem proiectată conectarea pentru 100 de mii de familii. Dacă toţi ar fi lucrat în aceeaşi manieră, în 28 de ani de independenţă, absolut fiecare cetăţean ar fi fost conectat la infrastructura de apă și canalizare”, a spus prim-ministrul.

În cadrul proiectului, la Măgdăcești s-au construit 3 km de apeduct, 31 km de rețele de canalizare, o stație de epurare și două stații de pompare. Lucrările au fost efectuate din contribuția Fondului Ecologic Național – peste 28 milioane de lei și a localității – 4,6 milioane de lei.

Pavel Filip a precizat că Guvernul lucrează în prezent și pentru rezolvarea altor probleme de infrastructură, între care gestionarea deșeurilor solide și reabilitarea infrastructurii drumurilor. Premierul a vizitat și o porțiune de drum din satul Măgdăcești, care urmează a fi construită în acest an, în cadrul proiectului Drumuri Bune 2. Pentru reabilitarea drumului cu o lungime de circa 500 de metri a fost alocat 1 milion de lei.


Anul trecut, tot cu ajutorul programului Drumuri Bune, a fost reparat drumul care asigură accesul spre biserică, grădiniță și liceu. Lucrările au fost efectuate pe o lungime de 800 de metri și au costat circa 1,4 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?